Arhitectura sec XX

La inceputul secolului XX, arhitectii au lasat de-o parte stilurile traditionale si s-au straduit sa dea nastere unor tipuri de constructii practice si potrivite exigentelor societatii moderne. Revolutionarii arhitecturii s-au axat pe formarea constructiilor simple, practice, cu ajutorul tehnologiei noi, dezvoltate. După Primul Război Mondial, în Occident s-au dezvoltat doua stiluri de arhitectură modernă foarte diferite.

Stilul Art Nouveau avea linii și forme unduitoare, bazate pe formele naturale, caracterizat prin prezența motivelor floral-vegetale stilizate. Arhitecții acestei perioade considerau că forma ar trebui să urmeze funcția, elementul decorativ ar trebui să provină din structură, iar frumusețea să ia naștere în urma concordanței dintre formă și funcție.

Mișcarea a suferit numeroase modificări stilistice, de la structurile organice, create de  Antoni Gaudi, la imaginea rectilinie a lui Charles Rennie Mackintosh.

În contrast, alți arhitecți au început să proiecteze clădirile într-un stil mai funcțional și modern, folosind oțel, sticlă și beton armat, cu forme liniare, simple. Stilul a fost denumit "Internațional" iar scolile create de Le Corbusier, Groppius, Mies van der Rohe si de Frank Lloyd Wright, influențat de Bauhaus au promovat stiluri inconfundabile.

Constructii in piatra

 Piatra are două fete arhitecturale: în arhitectura monumentală, exprimă bunăstare, fortă, permanentă; în arhitectura domestică se prezintă ca un material modest, sincer, natural. La începutul secolului 20, arhitectura monumentală din piatră se asociază cu decoratii si fatade bogat ornamentate. Pentru Miscarea Modernă insa, eliminarea decoratiilor inutile devine un principiu fundamental iar fatadele de piatră bogat ornamentate ale arhitecturii monumentale traditionale au reprezentat o tintă evidentă. Totusi, folosirea pietrei în pereti portanti sau placaje de fatadă a fost în general acceptată, în contextul unei sintaxe moderniste. Dezvoltarea scheletului din otel si beton a înlocuit treptat peretii portanti din piatră la clădirile de dimensiuni mari. In contextul arhitecturii moderniste, pietrei i-a fost rezervat rolul de placaj, fără decoratii suplimentare, efectele estetice limitându-se la culoare si textură.

I s-a spus „vizionarul”…

 Antoni Gaudi y Cornet a fost, fără îndoială, cel mai original arhitect şi decorator de la începutul secolului al XX-lea, în epoca revoluţionară pe care francezii o numesc Art Nouveau, germanii Jugendstil şi spaniolii „modernistă”.

Născut în 1852, Gaudi şi-a legat numele şi opera de un oraş, Barcelona. Acolo, lucrările sale, casele Mila, Batllo şi Vicentz, Parcul Guell şi mai ales uluitoarea Catedrală Sagrada Familia, uimesc şi astăzi milioanele de turişti veniţi din toată lumea.

Gaudi a fost influenţat de arhitectura hispano maură, aşa-numitul stil „mudejar”, de gotic, şi în final, de baroc. Toate aceste stiluri se topesc şi se contopesc aproape la propriu în lucrările lui, creând o sinteză absolut originală şi inconfundabilă. Gaudi stârneşte admiraţie, stârneşte curiozitate, şochează de cele mai multe ori, dar rămâne unic. Arta lui Gaudi a fost comparată, în bătaie de joc, cu cea a cofetarilor şi patiserilor. El a fost însă nu doar un inovator şi un original al stilului numit generic Art Nouveau, ci şi un precursor al supra-realismului.

Istoria becului

Deşi mulţi ştiu că Thomas Edison a inventat becul cu incandescenţă în anul 1879, în fapt, acesta l-a perfecţionat. Primul bec a fost inventat in 1800 de Humphry Davy, un om de stiinta englez. El a inventat o baterie si a conectat la ea 2 fire si o bucata de carbon. Carbonul s-a aprins producand lumina. Acesta tehnica de obtinere a luminii s-a numit arc electric. Se considera insa ca lumina electrica a fost inventata consecutiv de 2 oameni: Thomas Edison in SUA si de Sir Joseph Wilson Swan in Anglia. Ca sa se creeze lumina, este nevoie de un filament intr-un balon fara oxigen pentru ca oxigenul face ca filamentul sa arda cu flacara. Primul care a inventat becul a fost Swan, care in 1860 a descoperit ca un filament facut din carbon functioneaza. El a avut probleme insa cu vidarea bulbului de sticla (scoaterea completa a oxigenului din bulb). Alti 22 de cercetatori au realizat dispozitive similare. Edison a experimentat alte sute de filamente confectionate din diverse materiale. In 1879 el a construit un mic bec pentru a fi utilizat in locuinte. La inceput, filamentul insa nu a rezistat decat cateva ore si s-a ars. La sfarsitul anilor 1880 a produs un bulb care a luminat 1.500 de ore. Filamentul acestuia era realizat din grafit. DIN CE ESTE COMPUS UN BEC INCANDESCENT? Alcătuirea becului este uimitor de simplă: clopotul de sticlă umplut cu un gaz inert ca argonul, două tije metalice pe care este prins filamentul şi care au rolul de a realiza circuitul necesar “curgerii” curentului electric prin bec, o montură de sticlă pe care sunt prinse cele două tije şi soclul pentru înşurubare a becului. Temperatura foarte ridicată duce la “epuizarea” materialului din care este alcătuit filamentul, tungstenul, care deşi rezistă la temperaturi ridicate pentru o vreme îndelungată, în timp se subţiază şi se rupe, ceea ce înseamnă arderea becului. În fapt, din cauza temperaturilor ridicate, atomii de tungsten se desprind din filament şi se aşază pe interiorul balonului de sticlă al becului. CE ALTE TIPURI DE BECURI EXISTĂ? Există trei tipuri de becuri: becul cu incandescenţă, becul fluorescent şi becul cu halogen. Becul fluorescent a apărut în jurul anului 1930 şi este mult mai eficient decât becul incandescent. Acesta are partea interioară căptuşită cu fosfor şi este umplut cu un gaz inert. Fosforul are rolul de a reflecta lumina produsă de bec. Lumina becului fluorescent nu este însă asemănătoare celei naturale, distorsionând culorile. Becul cu halogen creează o lumină albă, foarte asemănătoare cu lumina naturală. Acesta produce foarte multă căldură şi nu poate fi încapsulat în sticlă, ci în cuarţ. În interiorul becului se găseşte halogen, nu argon.

POLUAREA ASEZARILOR UMANE

Poluarea este procesul de impurificare a mediului, prin care are loc vicierea unui mediu natural sub actiunea unor factori/substanţe toxice, numiţi generic poluanţi(erbicide, pesticide, praf, pulberi, fum, reziduuri industriale, deşeuri, gunoaie, detergenţi, etc.). Poluarea reprezintă prezenţa unor substanţe solide, lichide sau sub formă gazoasă, de vapori sau orice formă de energie care introdusă în mediu modifică echilibrul ecologic, îngreunează activitatea economică şi pune in pericol viaţa omului. IMPORTANTA AERULUI  Este izvorul de oxigen necesar vieţuitoarelor;  Sursa de dioxid de carbon pentru fotosinteza;  Sursa de azot necesar plantelor;  Generator de energie prin arderile diferitelor substante – întreţine arderea combustibililor. POLUAREA ATMOSFEREI – AERULUI POLUANŢII AERULUI  Dioxidul de sufl si oxizii de azot – care impreuna cu apa dau naştere ploilor acide  Hidrocarburi florurate sau clorurate – afecteaza stratul de ozon – radiaţii  Praful si pulberile vulcanice – respiratie dificila vietuitoare; împiedica transporturile, mai ales cele aeriene.  Alţi oxizi – anhidrida sulfurică determină aparitia smog-ului, ceţii poluante, care împiedica fotosinteza şi împiedică respiratia corespunzatoare; Gazele de eşapament; SURSE DE POLUARE- trafic auto,activitati industriale, eruptii vulcanice; IMPORTANTA APEI:  APA ESTE ESENTA VIETII – toate vieţuitoarele nu pot trăi fară apă;  SURSA DE MATERIE PRIMA PENTRU INDUSTRII SI CONSUM CASNIC;  SURSA DE ENERGIE – HIDROCENTRALE si CENTRALE MAREO-MOTRICE;  CALE DE TRANSPORT POLUAREA APEI Poluarea apei reprezinta contaminarea izvoarelor, lacurilor, apelor subterane, a marilor şi oceanelor cu substante daunatoare mediului inconjurator. Surse de poluare: a) CENTRELE POPULATE - apele menajere; b) APE REZIDUALE - provenite de la diferite industrii; c) DIFERITE SUBSTANTE FOLOSITE IN AGRICULTURA – pesticide, erbicide; îngrăşăminte d) DIFERITE SUBSTANTE ORGANICE DIN DEPOZITAREA DEJECTIILOR SI GUNOIULUI DE LA ANIMALE; e) INGRÅŞÅMINTE CHIMICE; f) PRODUSE PETROLIERE DEVERSATE, IN URMA ACCIDENTELOR NAVALE – mareea neagra, etc. g) METALE - cuprul, plumbul, mercurul, seleniul; h) DESEURI PLASTICE EFECTE ALE POLUARII APEI DISPARITIA UNOR SPECII; DEGRADAREA ECOSISTEMULUI ACVATIC; IMBOLNAVIREA CONSUMATORILOR/VIETUITOARELOR; MOARTEA SPECIILOR DE PESTI SI NU NUMAI; CADEREA PENAJULUI LA PASARI; CANCER LA OAMENI; COPIII CU MALFORMATII Masuri de combatere a poluarii apei Construirea de baraje; Epurarea apelor reziduale de la diferite industrii si cele rezultate din cresterea animalelor, abatorizare, tratarea namolurilor, etc. Construirea de bazine speciale de colectare a deseurilor si reziduurilor periculoase si evitarea deversarii lor in emisari naturali sau amenajati;Constructia unor zone de protectie a apelor POLUAREA SOLULUI SOLUL este spaţiul de viaţă pentru numeroase vieţuitoare dar şi mediul de amplasare al aşezarilor umane, amenajarea de drumuri şi alte obiective industriale. Poluarea solului este strans legata de poluarea aerului si apei. Surse de poluare: a) Ingrasamintele chimice, erbicidele si pesticidele; b) Irigarea cu ape reziduale provenite de la ferme si complexe zootehnice; c) Substantele radioactive provenite din laboratoare sau din explozii; d) Depozitarea de deşeuri din diferite alte domenii industriale, Ambalaje etc.. Combaterea poluarii solului  amenajarea de locuri speciale pentru depozitarea gunoaielor;  diminuarea eroziunii solului prin plantarea arborilor;  folosirea judicioasa a ingrasamin telor, erbicidelor, pesticidelor;  folosirea de metode agrotehnice care sporesc fertilitatea solului – ingrasarea cu plante verzi si utilizarea ingrasamintelor organice fermentate; lucrari ale solului cu utilaje agricole complexe care sa combata batatorirea, etc. SUPRAEXPLOATAREA RESURSELOR-Desecarea luncilor inundabile, Defrisarea padurilor, Braconajul.

Kerstin Gier

Kerstin Gier, auteur allemande né en 1966, est une auteure très populaire dans son pays. Elle est célèbre pour ses romans d’humour et d’amour pour jeunes adultes et adolescents. Mariée avec 4 enfants, elle a écrit une Trilogie: Rouge Rubis, Bleu Saphir et Vert émeraude. Le style d’écriture nous permet de vivre le récit comme si nous étions prêt de l’héroïne. L’histoire raconte la vie de Gwendolyn, 16 ans, qui est une lycéenne apparemment simple et banale et qui vit dans une famille assez particulière. Elle vit avec sa maman, son frère et sa sœur, sa grand-tante Maddy, sa Grand mère Lady Arista, son autre tante Glenda ainsi que sa cousine Charlotte. Cette famille présente une particularité qui elle n’est pas du tout banale : dans celle-ci, est présente une demoiselle ayant un pouvoir tout nouveau pour elle : de voyager dans le temps. Charlotte, notre future voyageuse, est donc une adolescente née dans une branche féminine de voyageur dans le temps (il existe aussi une branche masculine représenté par la famille de Villiers). Elle a été préparée pendant toute son enfance afin d’être totalement prête pour son premier saut dans le temps. Tout ceci semble banal jusqu’au jour un Gwendolyn est projetée au début des années 1900. Cette visite dans le passé dure un laps de temps, mais un souci est présent, Charlotte n’est pas la voyageuse comme prédit ! Gwendolyn qui se croyait sauvée de ce gêne hors du commun et assez ennuyant s’avère être maintenant dotée d’un pouvoir surnaturel dont elle risquerait bien de découvrir d’autres. Ce petit imprévu a été causé par la maman de Gwendolyn qui a menti depuis toujours, même à sa famille, sur la date de naissance de sa fille, rien que d’une seule journée afin de la protéger mais aussi pour que tous les regards soient tournés sur Charlotte et non sur celle-ci. Mais Gwendolyn est donc maintenant notre toute dernière voyageuse dans le temps, parmi les 11 déjà présents. Parmi les 11 déjà présents, les 11 diamants, tous nommés différemment, celle-ci représente le rubis, notre petite dernière qui va enfin pouvoir faire refermer le cercle des voyageurs dans le temps afin de faire découvrir le secret. Elle va devoir sauter dans le temps avec Gideon de Villiers afin de collecter les quatre sortes de sang manquant et compléter le chronographe. Cette appareil permet de savoir où et quand on atterrit. Quand les douze sortes de sang différents sont présents dans le chronographe, un secret est donc dévoilé, mais lequel ? Gwendolyn est toujours la même, une demoiselle calme, sans histoire n’étant pas banale comme écrit ci-dessus. Elle est bien déterminée à ne pas tomber sous le charme de Gideon et à réaliser sa tâche sans se lier d’amour avec celui-ci. Elle est notre héroïne et est dotée du gène des voyages dans les temps. - Gideon est une personne semblant prétentieux mais ayant quand même une tenue polie, convenable, aux airs un peu nobles par ses manières. Il est charmeur et a beaucoup de savoirs au niveau des voyages dans le temps. On a vraiment du mal à le cerné au début, mais il semble petit à petit se dévoilé et ouvrir son cœur. - Xémérius, un esprit gargouille qui suit Gwendolyn tout au long du récit. Points positifs : Héroïne parfaite, avec une bonne répartie pour notre plus grand plaisir, belle histoire entre nos deux personnages principaux, récit remplit de rebondissements alléchants, bonne écriture du roman ET BONNE FIN. J’adore l’écriture de Kerstin Gier !

Publicitate pentru "Istoria Literaturii Romane"

Intr-una din saptamanile trecute a trebuit sa raspundem unei provocari: sa facem o prezentare care sa convinga publicul sa cumpere o carte. Prin dimensiunile ei, Istoria Literaturii Romane a lui Calinescu da cele mai mari ingrijorari unui cititor ambitios, dar ea a fost cartea care m-a inspirat iar aici este prezentarea publicitara.

Proiect de....LEGE

Cu ceva timp in urma am avut de facut un proiect cu o tema ceva mai neobisnuita - un proiect de lege.

Cam asta e rezultatul:

LEGE

Privind declararea zilei de nastere ca zi nelucratoare pentru fiecare cetatean roman

Art.1. (1)Prezenta Lege reglementeaza introducerea unei noi zile nelucratoare pe intreg teritoriul Romaniei, pentru fiecare cetatean roman.

(2) Ziua de nastere si cetatenia romana se dovedesc pe baza actului de identitate sau a certificatului de nastere pentru cetatenii care nu au implinit varsta de 14 ani.

Art.2. Cu ocazia zilei sale de nastere fiecare cetatean roman va avea dreptul sa desfasoare doar activitatile pe care doreste sa le faca.

Art. 3. (1)Obligarea cetateanului de a desfasura activitati impotriva vointei sale cu ocazia zilei sale de nastere, de catre orice persoana fizica, juridica sau autoritate publica,  constituie contraventie si se sanctioneaza cu 25000 lei.

(2) 50% din suma va fi virata in contul cetateanului, restul de 50% facandu-se venit in contul Autoritatii Nationale de Indrumare si Control a Activitatii de Odihna.

(3) In cazul in care in conturile contravenientului nu va fi gasita suma de 25.000 lei, acesta va avea obligatia de a vira lunar, timp de 25 ani, suma de 100 lei.

Art.4 (1)Autoritatea Nationala de Indrumare si Control a Activitatii de Odihna primeste sesizari in ceea ce priveste nerespectarea Art. 2.

(2)Sesizarile vor fi verificate in termen de 10 minute si sanctionate in 15 minute.

Art.5 Prezenta Lege intra in vigoare la data publicarii ei in Monitorul Oficial.

Argumente

1.       Cresterea nivelului de satisfactie personala la nivel national.

2.       Imbunatatirea starii de sanatate a populatiei prin cresterea timpului de odihna anual.

3.       Cresterea atractivitatii Romaniei, ca stat preocupat de binele cetateanului.

4.       Dezvoltarea turismului si serviciilor ca urmare a sarbatoririlor ce vor putea fi organizate cu acest prilej.

5.       Dezvoltarea comertului prin alocarea de timp suplimentar pentru cumparaturi.

6.       Imbunatatirea cunoasterii comunitatii prin posibilitatea alocarii de timp suplimentar socializarii cu vecinii/cunoscutii/Facebook.

7.       Cresterea duratei de timp alocate mediului familial.

8.       Crearea de noi locuri de munca prin infiintarea ANICAO si a structurilor sale teritoriale.

9.       Fluidizarea traficului urban, reducerea noxelor si a consumului de resurse poluante.

10.   Posibilitatea cresterii veniturilor personale ale cetateanului cu un randament sporit fata de cazul in care si-ar desfasura activitatea obisnuita.

Voua va doresc si mai multa inspiratie! ;-)

Referat - Trasaturi generale ale renasterii in muzica si arta



BOTTICELLI, Sandro
The Birth of Venus, 1485
Galleria degli Uffizi, Florence

 

 Renaşterea reprezinta perioada schimbărilor culturale ce au avut loc în secolele al XV – lea şi al XVI – lea în Italia şi care au influenţat, în final, cea mai mare parte a Europei. Ea a dus la o schimbare a valorilor umane – un avânt de energie şi de încredere în potenţialul uman – care a avut numeroase consecinţe. Printre cele mai spectaculoase consecinţe se pot enumera înflorirea artelor şi noua viziune asupra rolului artelor şi a artiştilor în viaţa societăţii. Preocuparea pentru om, orientarea spre viata reala si pretuirea creatiilor literare si artistice ale antichitatii greco-romane, ca model pentru noua cultura, sunt principalele trasaturi caracteristice ale umanismului Renasterii.

Noua orientare a artei

Arhitectura - se orienteaza mai ales spre constructii cu caracter laic (palate, primarii etc.), opus arhitecturii gotice, preferand constructiile echilibrate, la care pot fi sesizate in mod clar atat structura cat si echilibrul lor. Zidurile au forma simpla, iar liniile verticale si orizontale ale fatadelor subliniaza scheletul constructiei, care capata in ansamblu o forma geometrica bine conturata.

Italia era o tara cu multe orase frumoase, fiecare dintre ele având o anumita traditie artistica. Nu exista nici o îndoiala ca Florenta a fost pe primul loc, în secolul al XV-lea, în care a aparut curentul artistic numit Renastere. Construirea catedralei orasului i-a oferit lui Lorenzo Ghiberti (1378-1455), primul mare sculptor renascentist, multe ocazii de a-si demonstra talentul.

Sculptura se desprinde de arhitectura si devine o arta independenta, care glorifica in creatiile sale omul liber si cutezator. Un numar mare de artisti renumiti au învatat arta sculpturii în atelierul lui Lorenzo Ghiberti, printre care si Donatello (1386-1466). Opera lui, plina de viata, cu multe trasaturi clasice, include si celebra sculptura din bronz David, creata în anul 1430. David apare ca un razboinic gol, cu un picior pe capul lui Goliat. Statuia a fost prima lucrare de dimensiuni mari, reprezentând un nud în arta europeana de dupa antichitate. A fost probabil, primul nud în picioare realizat dupa caderea Imperiului Roman. 

In pictura - compozitiile devin clare si respecta proportionalitatea intre goluri si plinuri. Perfectionarea tehnicii in ulei deschide artistilor posibilitati nelimitate de a reda idealurile umane ale epocii. In locul figurilor solemne, imbracate in draperii grele, care ascund corpul, in locul compozitiilor supraincarcate, specifice picturii medievale, se afirma acum preocuparea pentru redarea unui om armonios, real si incadrat in timp si spatiu. Aceste preocupari duc la descoperirea perspectivei liniare, a desenului anatomic si a portretului. Cea mai mare parte a secolului, Florenta a fost condusa de familia de Medici, o familie de bancheri si de negustori care traiau într-un stil regal. Ei au cheltuit averi pentru a-si glorifica orasul si numele familiei. Alaturi de alti, ei au comandat pictorilor lucrari cu nenumarate detali decorative, în culori stralucitoare. Cel mai mare pictor, reprezentant al acestui stil, a fost Sandro Botticelli (1445 -1510). Cele mai cunoscute lucrari ale lui Sandro Botticelli, Primavera si Nasterea Zeitei Venus sunt lucrari reprezentative pentru un alt ideal al Renasterii - pasiunea pentru mitologia clasica si ideile filosofice mistice. Capodopere, cum ar fi Capela Sixtina si splendida biserica Sfântul Petru, cea mai mare biserica din lumea crestina occidentala sunt exemple ale stilului renascentist.

Genii supreme -Tot în perioada Renasterii a aparut si convingerea ca artistul este o persoana deosebita, mai degraba, decât un simplu meserias, care-si îndeplineste un contract. Mari artisti, erau considerati Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarotti sau Rafael. Leonardo da Vinci (1452 - 1520) era mai în vârsta decât ceilalti doi. Un individ ciudat, multi - talentat, el a lasat posteritatii doar câteva picturi. Cu toate acestea, Madona printre stânci si Mona Lisa sunt reprezentari superbe ale idealului clasic - asemanator cu viata, dar totusi misterios. Ca si Leonardo, Michelangelo Buonarotti (1475 - 1564) era florentin. El era un sculptor si pictor de geniu si a petrecut patru ani din viata pictând tavanul Capelei Sixtine, o capodopera reprezentând scene biblice, începând cu Creatia. Rafael (1483 - 1520) a fost cel mai pur dintre clasici, creând adevarate capodopere ale serenitatii si armoniei chiar si atunci când reprezenta actiuni pline de vigoare. Picturile sale care o ilustreaza pe Madona, umana si gratioasa, dar totusi pura si idealizata, au pus temelia unui nou stil în pictura, stil care a durat secole întregi.

Renasterea in muzica - Ca si in arta, renasterea in muzica reprezinta o reinviere a vechilor valori. Muzica si compozitia au prins o noua vitalitate incantatoare . Conform umanistilor ( savanti renascentisti care studiaza culturile vechi ale Greciei si Romei ) a fi capabil sa canti bine vocal si la un instrument era un lucru esential iar nobilii angajau muzicieni ca sa-si invete copiii sa cante si sa intretina vecinii de rang. Secolul al XVI-lea a cunoscut in mod particular dezvoltarea multor instrumente noi si cele mai populare au fost acelea care au putut fi folosite de muzicieni amatori fara o mare indemanare. Instrumentele cu corzi au fost preferate, in special cele din familia violei. Viola a fost premergatoarea viorii si a fost cunoscuta din cauza ornamentelor ( dungi de lemn care traversau suportul viorii ) care ajutau indrumarea degetelor in gasirea notelor. Cand canta , viola producea un ton incet si rezonant, satisfacator pentru adunarile familiale. Lauta, un alt instrument favorit, avea de asemenea ornamente si era populara pentru acompaniamentul de voci – in aceeasi masura in care o face chitara astazi. Alte instrumente preferate erau fluierul, flautul si cornul. In acest timp harpsicordul, clavecinul si orga au aparut deasemenea ca instrumente muzicale eficiente si se scriau partituri muzicale elaborate special pentru aceste instrumente. Dar muzicienii compuneau si un gen nou si simplu de muzica pe care muzicienii amatori il puteau executa fara a avea prea multa iscusinta. Tehnologia tiparirii partiturii a luat de asemenea o intorsatura ascendenta. Butucii de lemn incomozi care au fost utilizati pentru imprimarea muzicii au fost inlocuiti cu un tip de metal mobil inventat de Ottavio Perucci, un tipograf italian. Noua metoda de imprimare a dus la o crestere in publicarea muzicii, facand muzica mult mai accesibila publicului in general si implicit la o crestere a audientei.

Accesul la muzica -Instrumente noi, imbunatatirea metodelor de imprimare si un mai mare acces la muzica au contribuit la dezvoltarea unui alt gen de muzica, numita muzica de camera. Cum insusi numele sugereaza, muzica de camera a fost creata pentru a fi prezentata in fata unui auditoriu mic. Muzica era prezentata de cativa muzicieni cu tonalitati deosebite ale vocii, arta cantatului vocal incepand sa ia amploare fata de cea a cantatului la instrument. De asemenea invatatorii umanisti credeau ca cel mai bun mod de a misca auditoriul era sa puna laolalta arta muzicii si poeziei. Astfel s-au dezvoltat doua noi genuri muzicale care satisfaceau aceasta cerinta: sansoneta frantuzeasca si madrigalul italian.

Incasii- referat

Incasii au fost  un popor puternic, enigmatic, cu o cultura care continua sa uimeasca si astazi oamenii de stiinta. Istoria incasa a inceput in jurul anului 1100, cand cateva triburi au coborat din munti si s-au stabilit in Cuzco. Motivele erau multe si toate legate de asigurarea traiului zilnic - terenul era bun de cultivat, iar muntii le ofereau protectie in fata unor potentiali dusmani.

In perioada 1438-1532, ei au fondat cel mai mare imperiu al perioadei pre-hispanice. Potrivit legendelor, patru frati au format  familia  Inca. Mitologia incasa atribuie fondarea orasului Cuzco lui Manco Capac, pe care il considera erou si totodata zeu. El a fost primul Inca, nume dat ulterior tuturor regilor. Manco Capac a stabilit primele reguli pentru organizarea societatii, care a fost la inceput un stat mic, fara putere. Regii Inca au reusit, prin cuceriri si asimilari, sa incorporeze o mare parte din vestul Americii de Sud, avand centrul in jurul Anzilor si au inclus mare parte din teritoriul ocupat azi de Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina si Chile.

Faceau operatii pe creier Imperiul incas avea o structura solida, o oganizare administrativa si o viata sociala atat de avansate, incat cercetatorii au fost uimiti cand le-au descoperit. Tahuantinsuyu era un sistem federal ce consta dintr-o putere centrala, cu Inca la conducerea si patru conduceri provinciale cu lideri puternici: Chinchasuyu (NW), Antisuyu (NE), Contisuyu (SW) si Collasuyu (SE). Fiecare provincie avea un guvernator care supraveghea oficialii locali, care, la randul lor, erau responsabili de orase, mine si campurile agricole. Sistemul militar si cel religios erau separte, ducand astfel la o relativa echilibrare a puterii. Oficialii locali erau responsabili de atenuarea disputelor si de urmarirea efectuarii serviciului public obligatoriu de catre fiecare familie. In arta Inca, arhitectura a fost, de departe, cea mai importanta, iar ceramica si textilele reflectau motive ce-si gasisera apogeul in arhitectura. Cel mai bun exemplu este Machu Picchu, templul din piatra construit printr-un proces ce nu implica folosirea mortarului. Incasii au facut o serie de descoperiri si in medicina. Efectuau trepanatiireusite, ce constau in executarea unor gauri in craniu pentru eliberarea presiunii cheagurilor de sange asupra creierului. De asemenea, foloseau frunzele de coca pentru a atenua senzatia de foame si durerea.

Credeau in reincarnare Dieta incasilor consta in peste, verdeturi si nuci, suplimentate uneori de carne (porc de Guineea). Vanau diverse animale pentru carne, blanuri si pene. Porumbul era folosit pentru obtinerea unei bauturi alcoolice fermentate, numita chicha. Sistemul de drumuri incas a fost cel care a asigurat succesul agriculturii, permitand distributia alimentelor pe distante mari. Incasii credeau in reincarnare. Cei care se supuneau codului moral incas - ama suwa, ama llulla, ama quella (nu fura, nu minti, nu fi lenes) - urmau sa traiasca in caldura Soarelui, ceilalti isi petreceau eternitatea pe pamantul rece. Inca practicau si deformarea craniana prin infasurarea stransa a capului nou-nascutilor - acest proces nu cauza leziuni cerebrale, ci doar modela capul.

Mostenirea Incasilor Cele mai importante limbi ale imperiului, Quechua si Aymara, au fost folosite de Biserica Catolica, dupa cucerirea spaniola, pentru convertirea zonei Anzilor. In unele cazuri, aceste limbi au fost folosite si pentru evanghelizarea altor zone lingvistice. Astazi, Quechua si Aymara sunt cele mai raspandite limbi amerindiene. Dar de unde aveau incasii cunostinte stiintifice atat de avansate, cum si mai ales de ce au disparut acestea, nimeni nu stie. In prezent, steagul curcubeu este asociat cu Tawantinsuyu si prezentat in Peru ca un simbol al trecutului incas.

Prezentare .PPT despre ARHIMEDE

Daca sunteti in cautare unor informatii despre ARHIMEDE, le gasiti in urmatoarea prezentare: ARHIMEDE

Vestimentatia in Franta Evului mediu

Felul in care se imbracau oamenii acestei epoci ne este aratat de picturile, tapiseriile, sculpturile ce se regasesc in marile muzee ale lumii.

Scenele de batalie, interioarele locuintelor, portretele comandate marilor pictori ai vremii de catre oamenii bogati sunt tot atatea izvoare ce ne arata stilurile vestimentatiei in Franta acestei perioade. Din ele putem vedea ca nobilii preferau haine cu un colorit variat – roşu aprins, alb, verde, albastru, în care predomina roşul. Negrul apărea foarte rar în costumul laicilor, iar culorile aveau semnificaţii simbolice. Rareori se purta o haină de o singură culoare. Culorile erau dispuse în fâşii verticale; dar se foloseau şi combinaţii complicate – cu pătrate, cu romburi, cu fâşii alternative de diverse culori dispuse paralel sau perpendicular sau, cu haina de o culoare iar mânecile sau garniturile ori accesoriile
de o altă culoare. Daca la inceput se foloseau ca materiale – stofele de lână, ţesăturile de bumbac, in sau cânepă treptat au aparut ţesăturile de mătase, tafta subţire şi apretată, brocart sau catifea de mătase. Foarte frecvent îmbrăcămintea elegantă, atât a femeilor cât şi a bărbaţilor, era confecţionată cu elemente de broderie.

Rochiile erau totdeauna foarte lungi, până la pământ şi adeseori cu o lungă trenă, iar acest lucru facea ca ciorapilor şi încălţămintei – invizibile sub rochie – să nu li se dea o importanţă  deosebită. Ciorapii – din piele, postav cu broderii, pânză, mătase sau, mai târziu, dantelă – erau lungi până sub genunchi, prinşi de jartiere, de stofă. Şi încălţămintea era brodată, când era confecţionată din stofă. Obişnuit era pantoful înalt, care proteja călcâiul şi glezna. Direct pe corp se purta cămaşa; cea a doamnelor elegante era de asemenea brodată şi ornată cu perle. Cămaşa purtată ziua servea  uneori  şi drept cămaşă de noapte. Peste rochii se purtau mantii, cu sau fară capişon, lungi până la pământ, de diferite materiale, forme, ornamente şi culori – după ţări sau regiuni, oraşe, poziţia socială şi starea economică a persoanelor. Rochiile erau strânse pe talie cu cordoane – de catifea, cu broderii şi catarame de argint, eventual încrustate cu pietre preţioase.

In Franţa luxul vestimentar atinge apogeul în sec.XV, sub influenţa fastuoasei curţi ducale a Burgundiei. Din brocart având în ţesătură fire de aur (sau de argint), erau confecţionate veşmintele cele mai somptuoase (dar şi cele mai incomodc, din cauza greutăţii ţesăturii – în care se obişnuia să se monteze perle şi pietre preţioase). Somptuozitatea vestimentaţiei princiare, aristocratice şi a marii burghezii era completată de profuziunea de bijuterii. Perlele, pietrele preţioase, cameile, medalioanele, podoabele de aur şi argint puteau să apară, la bărbaţi, sau la femei, aplicate pe toate piesele de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii – de la beretă şi podoabele coafurii până la preţioasele ornamente ale ciorapilor şi pantofilor.

La toate acestea se adăugau bijuteriile independente direct de costum. Gateala capului era de o varietate infinita, extravaganta, se purtau palarii inalte chiar si de 1 m.

Cu unele modificări, tradiţia îmbrăcămintei medievale se perpetuează; dar după  terminarea războiului de o sută de ani (1453) formele extravagante cedează locul unor linii mai simple. Femeile poartă basmale bogat brodate, bonete în chip de turban, capişoane din stofă neagră sau roşie, care iau forma capului, prelungindu-se uşor pe umeri. Rochiile încep acum să se poarte din ce în ce mai decoltate, în faţă şi în spate; şi cu mâneci largi, răsfrânte, lăsând să se vadă mânecile ornamentate ale cămăşii. O noutate care s-a bucurat de un mare succes a constituit-o îmbrăcămintea confecţionată din două piese – bluza strânsă pe piept şi fusta largă, cu pliuri. Se puteau îmbrăca şi două fuste una peste alta; a doua, cu trena lungă, se ridica în timpul mersului de către persoana care o purta – din cochetărie: pentru a lăsa să se vadă fusta de mătase şi brodată de dedesubt. Bluza, încheiată cu nasturi, avea un decolteu generos – care putea fi şi acoperit de pieptarul plisat al cămăşii. Mânecile erau mai mult sau mai puţin bufante. Se purta o mâneca mobilă, separată, independentă de rochie sau de bluză şi dintr-un material diferit, cât mai de preţ – din catifea de mătase sau din bocart ţesut cu fire de aur sau de argint; culoarea mânecii demontabile trebuia să se armonizeze cu culoarea rochiei. De obicei aceste mâneci (amândouă sau numai una) erau încărcate cu podoabe diferite, uneori de o valoare imensă.

Şi vestimentaţia bărbătească suferă în această perioadă schimbări substanţiale; unele, asemănătoare întrucâtva celor ale costumului feminin. Tradiţionala tunică largă de stofă, bogată, îmblănită iama, cu mâneci largi, cu capişon pentru caz de ploaie devine scurtă, sub genunchi, strânsă pe talie cu un cordon de piele. La mare modă era culoarea neagră, deschisă de albul lenjeriei şi al dantelelor. Pantalonii – fie largi, bufanţi, fie strânşi pe coapsă, – lungi până sub genunchi, se continuau cu ciorapi de aceeaşi culoare neagră la curţile Franţei . Incălţămintea varia după ocazii: în formă de papuc (fără toc, dar acoperind călcâiul), de pantof cu toc înalt, de gheată, sau de cizmă cu carâmb scurt, confecţionată din catifea neagră sau din piele ori stofa. Pantofii, de diferite culori, de catifea brodată, erau legaţi cu şireturi şi cât mai ornamentaţi. Se purta bereta ornamentata cu agrafe, medalioane, broşe; bijuterii care aveau şi rolul de a fixa pana sau panaşul din pene de struţ.

Articolul vestimentar cel mai excentric este enormul guler plisat (în franc, fraise). Pliurile, devenite din ce în ce mai numeroase şi mai adânci, au atins – la curtea lui Henric III al Franţei -dimensiuni enorme: necesitând pentru a fi confecţionate 18 m de pânză şi înalte până aproape de creştetul capului. Atingând o lăţime chiar de 40 cm., formau în jurul gâtului o roată – continuă pentru bărbaţi, iar pentru femei, dechisă în faţă, – cu diametrul de aproape un metru.

Pila de combustie

Una dintre metodele alternative de obtinere a energiei eloctrice o constituie conversia electrochimica, adica transformarea directa, nepoluantà si silentioasa, a energiei chimice continute intr-o mare varietate de substante, in cea mai avantajoasa forrna de energie, energia electrica. Acest proces de conversie are loc in aparate si dispozitive numite generic Surse sau Pile Electrochimice de Energie Electrica(Pile de combustie. DEFINIŢIE O pilă de combustie este un element galvanic, similar cu o baterie, în care un proces electro-chimic creează curent electric şi căldură prin folosirea hidrogenului şi oxigenului. Numai apa este emisă ca rezultat al reacţiei. Tehnologia se bazează pe reacţia inversă electrolizei apei, adică combinarea hidrogenului cu oxigenul, din care se obţin curent electric şi căldură, apa fiind rezultatul chimic al reacţiei. Ideea de a obţine energie electrică prin conversia directă a energiei chimice a apărut atunci când s-a pus problema desfăşurării si în sens invers a fenomenului de electroliză a apei (în urma căruia rezultă componentele acesteia), adică de a obţine curent electric în urma reacţiei dintre hidrogen si oxigen. PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE AL PILELOR DE COMBUSTIE Conversia electrochimică constă în transformarea directă în energie electrică a energiei chimice înmagazinată în diverse materiale active. Acest tip de conversie se numeşte directă datorită faptului că între forma iniţială şi cea finală de energie nu se interpune nici o altă formă intermediară. Conversia directă a energiei elimină „veriga” energiei termică sau mecanică realizând randamente superioare, care nu depind de randamentul limitat al maşinilor termice. Pentru a asigura desfăşurarea acestui proces, este indispensabilă realizarea unui element conţinând un anod, un catod şi un electrolit care poate fi alimentat direct cu un combustibil, şi cu aer. Oxigenul necesar arderii combustibilului este ionizat la catod; ionii migrează apoi în electrolit pentru a ajunge la anod unde se produce oxidarea combustibilului. Un combustibil A este transportat la anodul poros unde este adsorbit pe suprafaţa acestuia, apoi disociat în ioni şi electroni într-un proces de oxidare. După aceea, are loc migrarea electronilor de la anod şi eliberarea gazului ionic la suprafaţa anodului. In electrolit trebuie asigurat transportul ionilor A de la anod la catod, împotriva câmpului electric rezultat, pe seama campului imprimat electrochimic. La catod, se întâlnesc ionii (sosiţi prin electrolit), electronii (sosiţi prin circuitul exterior) şi oxidantul B. Are loc reacţia de reducere, rezultând produsul de reacţie care trebuie eliminat. Pila de combustie se compune deci, din trei elemente: electrolitul, electrozii şi reactanţii (un combustibil şi un oxidant). Principial, energia eliberată la oxidarea combustibililor convenţionali, utilizată în general sub formă de căldură, poate fi convertită direct în energie electrică cu un randament excelent, într-o pilă de combustie. Tipuri de pile de combustie şi soluţii constructive Clasificarea pilelor de combustie se poate face după mai multe criterii care ţin seama de anumite particularităţi comune (combustibilul folosit, tipul electrolitului, temperatura de funcţionare etc.). 1)După tipul combustibilului pilele se împart în: a)pile cu combustibili gazoşi; b)pile cu combustibili lichizi; c)pile cu combustibili solizi. 2)In funcţie de electrolitul folosit avem următoarea clasificare: a)pile cu electrolit lichid o - topitura de carbonaţi o - acid (soluţie apoasă) o - bazic (soluţie apoasă) b) pile cu electrolit solid o membrană din raşină o schimbătoare de ioni o cu structură cristalină Cel mai uzual mod de a clasifica pilele este acela care ţine seama de temperatura de funcţionare, astfel: o - pile de temperatură joasă (reci) care funcţionează între 20 – 80 °C; o - pile de temperatură medie (calde) care funcţioneaza între 200-300 °C; o - pile de temperatură înaltă (fierbinţi) care funcţionează între 400-800 °C şi în jur de 1000°C. Este evident că aceste structuri ordonatoare se suprapun parţial; de exemplu o pilă fierbinte are electrolitul solid sau în stare topită, iar combustibilul nu poate fi decât gazos sau solid care este adus în fază gazoasă. Un alt mod de a clasifica pilele este acela care are în vedere cum se consumă combustibilul: o directe (combustibilul se consumă în mod direct fără transformări intermediare); o indirecte (combustibilul suferă o serie de transformări înainte de a intra in pilă). AVANTAJELE PILELOR CU COMBUSTIE Pilele de combustie pot fi încadrate în sistemele energetice de tip ,,soft'' datorită următoarelor caracteristici: - produc curent electric continuu la tensiuni scăzute si intensităţi medii, care poate fi folosit direct de către utilizatorii finali; -furnizează energie electrică la bord, pentru alte aplicaţii; -au eficienţă dublă faţă de un motor cu combustie internă ; -nu produc poluarea mediului; -funcţionează liniştit, fără vibraţii sau zgomote, neavând elemente în mişcare; -au bilanţ ecologic general de excepţie, dacă se utilizează hidrogen obţinut din surse de energie regenerabilă. PREZENTUL Pilele de combustie au fost folosite extensiv pentru a genera electricitate în spaţiu, dar acum acestea sunt supuse atenţiei pentru folosirea în vehicule şi în generarea de electricitate. Dacă hidrogenul poate fi produs din surse regenelabile de energie şi problemele legate de depozitare şi transport sunt rezolvate, atunci pilele de combustie pot deveni un mod de a asigura energie şi mobilitate fără a crea gaze cu efect de seră. O dată cu creşterea preocupărilor pentru mediul înconjurător şi în paralel cu nevoia unei surse noi de c.c., sigure, cercetarea a fost reluată, susţinută de guvernul american, fiind propusă înlocuirea hidrogenului cu gazul natural, din care se poate extrage hidrogenul. Pila de combustie este, în concepţia actuală capabilă să livreze energie electrică şi apă caldă menajeră pentru o locuinţă, emiţând cu 50% mai puţine noxe decât motoarele cu ardere internă şi rivalizând numai cu combustibilul nuclear. Se preconizează că în următorii 10÷20 de ani, pila cu combustie va câştiga un segment din piaţa de echipamente pentru producerea energiei electrice. APLICATII SPATIALE Deceniul sapte al veaculul nostru este deceniul in care s-a inregistrat validarea utilizării pilelor de combustie in explorarea spatiului cosmic. Obiectivele avute in vedere in realizarea pilelor de combustie hidrogen-oxigen (H2-O2) utilizate la navele spatiale au fost acelea de a crea surse de energie usoare si independente, cu destinatii multiple: comanda si control, comunicatii, radar, luarea si transmiterea de imagini, alimentarea vehiculelor folosite la explotarea suprafetelor altor planete sau a satelitilor naturali. Aceste pile de combustie trebuie sa indeplineasc anumite conditii cum ar fi: - fiabilitate si mentenanta foarte ridicatá, posibilitatile de reparare fiind foarte limitate; - energii si puteri specifice mari, fiind cunoscut faptul ca lansarea in spatiul cosmic a unui kilogram costa de la cateva mii la zece mii de dolari (in anul 1989); - rezistentà mare la conditiile speciale din spatiul cosmic, conditii legate de imponderabilitate, precum si la cele existente pe suprafetele extraterestre: fluctuatii mari de temperaturä si presiune, meteoriti, radiatii, absenta atmosferei. Programele spatiale americane Gemini si Apollo au folosit sisteme de pile de combustie H2-O2 cu puterea de 2kW pentru alimentarea cu energie electrica a capsulelor spatiale. Totodata, s-a rezolvat si problema alimentarii cu apa a echipajului navelor in spatiul extraterestru. Si programele spatiale Skylab si Apollo-Soiuz au beneficiat de serviciile pilelor de combustie H2-O2. Pentru satelitii de mare altitudine sistemul de alimentare cu energie electrica care utilizeaza celulele solare nu functioneaza când satelitul parcurge portiunea din traiectoria sa care se afla in umbra si, de aceea, se pot utiliza cu succes si pilele de combustie. Larga utilizare a pilelor de combustie in explorarea spatiului cosmic este determinata de energia specifica mare a pilei H2-O2, rezultata din capacitatile electrochimice mari ale hidrogenului si oxigenului. Pentru misiuni spatiale indelungate este preferabila cuplarea pilelor de combustie cu instalatii de regenerare a combustibilului si oxidantului, cu ajutorul energiei solare sau nucleare. Cele mai avantajoase metode de regenerare sunt: electroliza si disocierea termica. Cercetarile si realizarile din domeniul pilelor de combustie pentru navele spatiale au avut si au in continuare un rol important la impulsionarea dezvoltarii acestor surse electrochimice de energie cu aplicatii si in alte domenii.

Despre ceasuri - OROLOGIUL

Inventarea ceasului a reprezentat una din­tre acele mari creatii umane care, desi ramase anonime (nascocirea ceasului ii apartine probabil unui mestesugar genial, italian sau francez, de la finele anilor 1200 d.Hr.), au schimbat cursul istoriei si al vietii sociale.

Initial, ceasurile nu aveau limba si cadran si nu faceau decat sa „sune“ orele. Se gaseau mai cu seama in biserici si, multa vreme, europenii au trait in ritmul acestor orologii; ele marcau trecerea orelor intoc­mai cum sarbatorile religioase ritmau scur­ge­rea anului.
Primul orologiu in toata puterea cuvantului a aparut in secolul al XIII-lea, dar de-abia un secol mai tarziu au devenit ceasornicele ornamente obisnuite ale edi­ficiilor publice din orasele germane. Puse in miscare de greutati, aceste ceasuri nu erau foarte precise. Ulterior, greutatile au fost inlocuite cu arcuri metalice care, destinzandu-se treptat, furnizau energia necesara miscarii pieselor.
Ideea de masu­rare a timpului in minute si secunde fusese gandita de matematicienii secolului al XIV-lea, dar ceasurile au devenit suficient de performante pentru a permite indicarea minutelor si, mai tarziu (in secolul al XVIII-lea), a secun­de­lor abia dupa in­ventarea pendulului, in 1657.
Meritul realizarii tehnice ii revine lui Christiaan Huygens, matemati­cian si astronom olandez (1629-1695), care, impreuna cu un mester ceasornicar pe nume Salomon Coster, a izbutit sa creeze un orologiu mecanic la care inaintarea rotilor dintate ce puneau in miscare unica limba a ceasului era reglata in functie de miscarea unui pendul. Cativa ani mai tarziu, au aparut arcurile spirale, care au imbuna­tatit considerabil precizia, motiv pentru care a putut fi adaugata si „limba mare“, care indica minutele.
Toti ceasornicarii au inceput sa utilizeze aceste ameliorari teh­nice si, de la marile orologii ale catedra­le­lor, trecand prin pendulele inalte pana in tavan, pendulele de masa si ceasu­rile portabile, ceasuri din ce in ce mai mici s-au raspandit prin Europa, iar marile calatorii transoceanice le-au imprastiat pe toate continentele.

.....pentru cei interesati, un muzeu al ceasului se afla la Ploiesti.

referat - Alexander Graham Bell

S-a nascut pe 3 martie 1847 în Edinburgh Scotia si a murit pe 2 august 1922 pe insula Cap Breton în Canada- sursa foto-Wikipedia.

A fost un om de știință, inventator și, ulterior, industriaș american, care în anul 1876 a devenit prima persoană care a brevetat un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite. Transmițătorul lui Bell producea doar un semnal slab, fără mijloace de a-l amplifica.

Pana la varsta de 14 ani a invatat în Edinburgh, apoi a continuat școala în Londra. Preocupari privind vorbirea si glasul uman au avut atat bunicul său care era interesat de un sistem fonetic de scris universal (alfabetic fonetic), cat si tatăl său, profesor la "House Academy pentru tehnica vorbirii și muzică" din Elgin Scoția, si la "University College pentru tehnic vorbirii" din Londra. Graham studiază până în anul 1870 anatomia și fiziologia glasului uman. Părăsește Anglia 1870 împreună cu tatăl său care dorește clima mai sănătoasă a Canadei, după ce doi frați ai lui Graham mor de tuberculoză.

În anul 1876 se căsătorește cu fiica surdă a unui partener de afaceri Hubbard, căsătorie din care va avea două fiice și doi fii care mor în copilărie si tot in 1876 obtine brevetul pentru descoperirea istorică a telefonului, un brevet extrem de contestat caci, deja în 1861 profesorul german Johann Philipp Reis descoperise un "aparat de vorbit la distanță" care funcționa, mulțumindu-se cu acesta și fără a căuta perfecționarea lui.

In anul 1873 Bell încearcă să perfecționeze "telegraful harmonic". Construiește "fonoautograful" care înregistrează tonul pe un cilindru înnegrit cu funingine si descoperă întâmplător transmiterea tonului, cu toate că nu reușește din nou să-l reproducă.

La 14 februarie 1876 i se acordă patentul pentru descrierea fenomenului, cu solicitarea de a trimite un aparat care funcționează. Alexander Graham Bell a experimentat cu aparatul inventat de profesorului german Johann Philipp Reis. Reis a si denumit aparatul inventat "Telephon" si este inventatorul initial a aparatului de telefon construit in Germania deja in octombrie 1861. Bell a depus pe data de 14. Februar 1876 cererea de patent in America. Dupa patentul acordat gresit lui Bell aparatul lui nu putea sa functioneze niciodata. Acordarea falsa a patentului lui Graham Bell are loc cu câteva ore înaintea lui Elisha Gray care a realizat perfecționarea aparatului construit de profesorul de fizică Reis si a prezentat spre deosebire de Bell un aparat in stare de funcționare.

Bell a prezentat si el un aparat in stare de functionare mult mai târziu dupa acordarea oficiala a patentului, dar acest aparat nu era construit dupa patentul acordat inițial lui Bell. Aparatul lui Bell construit după patentul depus inițial nu putea să funcționeze.

Deci si acordarea patentului si denumirea de inventator al telefonului este gresită.

În anul1882 primește cetățenia americană (a SUA) si până la moartea sa se ocupă mai ales cu studiul surzeniei care este de fapt o fază preliminară a studiilor genetice la om.

Referat despre Centrala Nuclearelectrica Cernavoda

Centrala Nuclearelectrica Cernavoda este situata langa orasul Cernavoda, la 180 de kilometri est de Bucuresti si langa Canalul Dunare - Marea Neagra.  Amplasamentul celor cinci unitati a fost stabilit pe traseul DN 3A, care face legatura intre localitatile Fetesti si Constanta.

Centrala Nucleară de la Cernavodă este unica din România. În prezent  funcționează unitățile I și II, ce produc împreună circa 18% din consumul de energie electrică al țării.

ISTORIE

 

Ideea unei centrale nucleare a aparut la inceputul anilor 70. Proiectele privind exploatarea uraniului in Romania au luat nastere greu si au fost asociate de catre diversi excentrici, dar si de catre guverne din intreaga lume cu intentiile fostului presedinte Nicolae Ceausescu de a obtine bomba atomica. De mentionat, ca un stat care are capacitatea de a produce energie nucleara poate foarte usor dezvolta tehnologia pentru a obtine periculoasa arma. Ba, mai mult, energia obtinuta prin aceasta metoda este o foarte buna arma politica, in primul rand ca urmare a capacitatii uriase de productie energetica care se poate astfel obtine.

In 1970 in Romania a fost creat Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara si, dupa cateva negocieri cu un furnizor rus, la Strejesti au si demarat lucrarile de constructie ale unei centrale neclearelectrice cu cinci reactoare. Ceausescu dorea sa dea Olteniei natale cea mai grozava instalatie industriala din acea vreme. In 1971, Centrala "I" - numele de cod al proiectatei centrale - facea deja angajari de personal.

Numai ca proiectul initial rus a fost respins, pe motiv ca nu era prevazuta o "anvelopa" de protectie deasupra reactorului. Chiar dupa ce partenerii sovietici au acceptat perfectionarea sistemului de protectie, romanii au renuntat la proiect.

Dupa ani de discutii, proiecte si acorduri, in decembrie 1978, Romania semneaza contractele cu AECL pentru componenta nucleara a viitoarei centrale si totodata se stabileste amplasamentul final al acesteia la Cernavoda. Vrand sa fie o afacere cu iz politic, Ceausescu a cointeresat un partener nord-american, AECL Canada. La 17 aprilie 1979, prima cupa de excavator da startul noului santier, iar primul termen de finalizare a primului reactor a fost stabilit peste sase ani Lucrarile au inceput pe amplasamentul de la Cernavoda in doua santiere distincte: unul pentru partea "clasica" a unei centrale electrice si altul specializat pentru camera reactorului. In momentele de activitate continua, antreprenorii adunau un numar total de aproape 10.000 muncitori.

Se lucra la constructia tuturor celor cinci reactoare prevazute in proiect cu cate un decalaj intre ele, numarul 1 si 2 fiind in stadiile cele mai avansate.

Numai ca, in 1981, Romania a intrat in incapacitate de plata a datoriei externe si, ca urmare, finantarea lucrarilor a avut de suferit, iar un an mai tarziu constructia camerelor reactoarelor a fost oprita pentru aproape 18 luni, din cauza directivelor de reducere a importurilor. In pardoseala modulelor reactoarelor trebuiau introduse niste conducte din aliaje care nu se mai produsesera in tara. Intarzierea mare se explica prin faptul ca romanilor le-a fost impus sa produca acele elemente in tara si nu sa le achizitioneze din import.

In martie 1990, lucrul pe santierele de la Cernavoda aproape se stopeaza. Nu mai erau bani si continuarea proiectului nu interesa. Printr-o decizie a guvernului roman, se reiau lucrarile la reactorul cu numarul 1, dupa semnarea unui contract de management cu cei doi antreprenori straini; AECL, pentru partea nucleara, si Ansaldo, din Italia, pentru partea clasica. Apare astfel consortiul PMT, care va coordona executarea proiectului.

Planul inițial, datând de la începutul anilor 1980, prevedea construcția a cinci unități. Daca planurile initiale erau puse in aplicare, jumatate din Romania ar fi fost alimentata azi cu energie de la Centrala Nuclearelectrica de la Cernavoda.

REACTORUL NR. 1 este adus la criticitate, pus in functiune, in aprilie 1996, si la data de 2 decembrie a aceluiasi an este pus in exploatare comerciala. Cheltuielile totale pentru constructia primului reactor au fost estimate la o valoare de aproximativ 2 miliarde de dolari.

Unitatea I are o putere electrica instalata de 706 MW si produce anual circa 5 TWh. 

 

UNITATEA II a fost pornită pe 6 mai 2007 , conectată la sistemul energetic național pe 7 august și funcționează la parametrii normali din luna septembrie 2007. Intre 1990 si 2000, reactorul 2, ca si celelalte trei, a fost in conservare.

Reactoarele nucleare de la Cernavodă utilizează tehnologia canadiană cunoscută sub acronimul CANDU. Apa grea, folosită drept moderator, este produsa la ROMAG PROD Drobeta-Turnu Severin.

În mod cu totul exceptional, când nivelul Dunării scade mult, iar apa de răcire nu mai poate fi pompată în instalațiile de răcire, reactoarele trebuie oprite. Acest lucru s-a întâmplat, de exemplu, în august-septembrie 2003, când centrala a fost oprită timp de trei săptămâni.

 

Pentru realizarea Unitătilor 3 si 4 de la Cernavodă a fost ales modelul unei Companii de Proiect realizată prin parteneriat între statul roman prin intermediul Nuclearelectrica și investitori privați. Cei șase investitori care au depus oferte și au fost selectați initial sunt: Arcelor Mittal România care va deține 6,2 din acțiunile viitoarei companii, Grupul CEZ Republica Cehă – 9,15%, ENEL Italia – 9,15%, GDF Suez – 9,15%, Iberdrola Spania – 6,2% și RWE Germania – 9,15%, în condițiile în care statul roman deținea 51% din acțiuni.In urma retragerii GDF Suez,Iberdrola, Grupului CEZ si RWE Germania statul roman detine actualmente(octombrie 2011) 84.65 % din actiunile SN Nuclearelectrica . Compania de proiect numita EnergoNuclear a fost înființată în martie 2009, iar cele două unitați se estimează că vor fi puse în funcțiune în 2015-2016. Numai ca, din motivatii economice, respectiv scaderea consumului intern de energie, finalizarea celorlalte trei reactoare nu mai constituie o miza.

 

VIZITA

Teoretic, orice cetatean al Romaniei poate vizita Centrala Nuclearelectrica de la Cernavoda. El poate depune o cerere la Societatea Nationala Nuclearelectrica (SNN) SA si apoi va astepta aprobarea. Dupa ce este verificat, daca acesta nu este considerat un pericol, iar intentiile sale sunt pasnice, romanul nostru se prezinta la poarta CNE-Prod, cum se numeste societatea care exploateaza primul si singurul reactor functional deocamdata. Turul centralei se face doar dupa alte si alte verificari ale persoanei si doar dupa ce aceasta isi lasa la poarta mobilul cu camera foto, daca are, orice suport magnetic si orice echipament de inregistrare. Vizitatorii sunt instruiti foarte riguros privind riscurile de orice fel de accident care ar putea avea loc si le este oferit un echipament de protectie.

Cei care au fost in vizita pe santierul de la Cernavoda spuneau ca :

“Poarta de acces are paza armata. La un metru distanta, ne-am trezit intr-un adevarat furnicar de oameni care se miscau in toate directiile, derutandu-ne. Nu credeam ca prin aceasta sita (verificari) ar trece mai mult de 10, 15 muncitori pe zi. Intreaga forfota parea directionata foarte bine, nimeni neavand timp sa ne bage in seama sau sa isi incetineasca pasul din cauza vizitatorilor. Pe castile de protectie erau inscriptionate societatea de care apartin (constructor sau proiectant) si uneori chiar numele. Intrarea pe santier este undeva intre modulul celui de-al doilea reactor, cel aflat in constructii, si al celui de-al treilea. Intre acelea pe care circulam si cladirea rotunda si acoperita cu o sfera care ar fi trebuit sa gazduiasca un al treilea reactor se afla un depozit de tevi, semnalat de o placa. Spre surpriza noastra, distanta prevazuta intre reactoare nu era una kilometrica, ci de doar ceva mai mult de 100 de metri. In spatele fiecarui astfel de modul circular erau proiectate centralele care ar fi transformat aburii produsi in urma fisiunii in curent electric. In dreapta aleii, vizavi de cladiriile reactoarelor, erau montate in linie baraci de fier, de diferite culori, in functie de compania carora apartineau. Pentru ca munca sa fie cat mai eficient organizata, baracile au fost utilate cu aer conditionat si Internet, astfel incat proiectantii si inginerii sa nu fie nevoiti sa paraseasca aria santierului.

Printr-o deschidere nu mai mare de o usa de apartament, aflata la baza modulului cu numarul 2, am patruns in casa reactorului care urmeaza sa fie montat. Si aici se munceste in acelasi ritm. Oamenii intra si ies, urca si coboara pe scarile metalice din apropierea usii. Ni se spune ca lucrarile sunt in faza de instalare a reactorului si abia dupa aceea locul va arata ca o adevarata uzina care produce 700 de megawati pe ora. Undeva la ultimul etaj al constructiei, am intrat doar dupa ce ne-am spalat papucii, in camera de comanda. Panourile abia au fost montate, multe dintre cabluri atarnand inca pe langa peretii de butoane si monitoare. Cativa angajati se invart in jurul aparaturii si se scarpina in barba curiosi. Ei sunt cei care vor lucra la aceste pupitre. Beculetele de deasupra unor inscrisuri tehnice scrise in engleza nu clipesc nici un pic, dar oricum pentru noi nu ar avea nici cea mai mica relevanta. Inginerii care susotesc intre ei, precum niste copii mari, vor trebui sa stapaneasca naravasa operatie de fisiune, bazandu-se pe orice scanteiere a panoului de comanda.

Dupa ce am traversat modulul, am intrat in cladirea imediat alaturata. Am urcat pe scari inguste si am ajuns la cota 117, in sala masinilor. Ne-am trezit in imediata vecinatate a generatoarelor General Electric, aflate chiar in faza de montaj. Masinariile imense par sa monopolizeze tot ce am vazut pana aici. Sunt "neuronii" care vor prelucra primii aburi in 2006.”

O centrala nucleara foloseste ca si combustibil un element chimic mai special, uraniu. Acesta are proprietatea de a fi compus din protoni si neutroni intre care forta de atragere este cea mai mica din natura. Un reactor nuclear inseamna ruperea controlata a acestor legaturi, proces care se soldeaza cu emisii de radiatii. Principiul de functionare a unui reactor Candu este acela ca foloseste apa grea, care atinge temperaturi uriase, ca si mijloc de transport al caldurii in asa-numitele generatoare de aburi - compartimente unde apa este fiarta rapid, din cauza celor 600 de grade ale apei grele. Aburii acestia, cu temperaturi de peste 200 de grade, sunt cei care pun in miscare turbinele din centrala. Generatoarele electrice au o putere instalata de 700 MW.

La Centrala Nuclearoelectrica Cernavoda NU este posibil un eveniment NUCLEAR similar celui de la Fukushima deoarece facilitatile suplimentare prevazute de tehnologia CANDU 6, utilizata la CNE Cernavoda aduc un plus de robustete.

Printre aceste facilitati enumeram urmatoarele:

- utilizarea uraniului natural;

- doua sisteme speciale de oprire a reactorului;

- doua camere de comanda independente;

- doua seturi de grupuri electrogene, din care unul calificat seismic;

- grupuri electrogene mobile;

-surse de apa independente de conditiile exterioare (puturi de mare adancime).