Despre unele trăsături ale costumului moldovenesc ne mărturisesc documentele domnitorilor din secolele XV-XVII, picturile murale, colecţiile de îmbrăcăminte din diferite muzee, materialele arheologice, miniatura de carte ş.a.

Conform obiceiurilor moldoveneşti din secolul al XVI-lea, ţăranii şi locuitorii oraşelor erau obligaţi să respecte utilizarea vestimentaţiei tradiţionale, în gospodăria ţărănească confecţionându-se manual, în mare parte, toate obiectele necesare.

Femeile trebuiau să ţese un volum mare de ţesături necesare pentru haine, împodobirea casei, zestrea copiilor, gospodărie şi alte necesităţi, iar fetele de la 10-12 ani învăţau să brodeze și să ţese. Portul popular a prezentat un sistem dezvoltat de diferite îndeletniciri în confecţionarea lui (ţesători, pînzari, sumănari, postăvari, abajeri, brodeze, croşeteze, căciulari, pălărieri, cojocari, zăbunari, cizmari, ciubotari, croitori, cusătorese etc.).

Ca materie primă pentru îmbrăcăminte servea lîna, cînepa, bumbacul, borangicul – toate de culoare naturală nevopsite. Pentru îmbrăcăminte în nordul Moldovei se utiliza îndeosebi lîna şi cînepa, iar la sud – lîna ţigaie, borangicul, inul.

Trăsătura specifică costumului moldovenesc o dă culoarea albă a pînzelor nevopsite de bumbac, cînepă, care se purtau pe corp şi ca piese ale portului de vară, avînd un caracter ecologic.

Decorul costumului moldovenesc se bazează pe armonia culorilor naturale (alb, bej, sur, negru, cafeniu, gălbui), pe motive ornamentale geometrice şi vegetale stilizate. Tehnica de împodobire este broderia cu una, două, trei culori cu punct de: cruciuliţă simplă, broderie „plină” sau „butuc” pe fire numărate. În executarea costumului popular manual fiecare fată îşi pregătea costumul, stăruindu-se să-i dea originalitate şi irepetabilitate, respectînd o tradiţie veche, care spunea: desenul nu se copie, dar se "fură cu ochii”. Datorită acestei legi nescrise în arta populară moldovenească, nu vom întîlni două ii, două costume la fel. Se socotea fapt ruşinos copierea modelului, se practica crearea noilor desene prin asemănare, prin memorizare, care ducea la crearea noilor motive şi compoziţii decorative.

Costumul popular femeiesc

Costumul femeiesc tradiţional este cel mai decorativ și include: învelitoarea de cap, de corp, încălţămintea, bijuterii şi accesorii, care se schimbă  în funcție de importanţa zilei şi sărbătorii, de vîrsta şi statutul social al femeii, de  sezon şi ocupaţie etc. Coloristic costumul femeiesc se bazează pe îmbinarea a 2-3 nuanţe cromatice, dar deseori se broda și cu o singură culoare, de obicei negru.

Ca rezultat al acestor ajustări la situaţii concrete îmbrăcămintea tradiţională a ajuns la un şir de variante, care diferă după material, croială, ornamentică, culoare. Femeile căsătorite şi cele în vîrstă respectă anumite principii în realizarea costumului, preferând culori mai reţinute, modele de croi mai i modeste, utilizînd anumite detalii de protejare a costumului, folosind un material ţesut mai simplu. Fetele tinere purtau costume naţionale de culori mai deschise şi aprinse, nu purtau pe cap unele detalii ca prosopul – ştergarul de îmbrobodit sau şorţul de protecţie pînă nu obţineau statutul social de tînără nevastă.

Cămașa. Una din piesele funcţional-decorative este cămaşa din pânză albă. Cea mai timpurie formă de cămaşă a fost cămaşa de „tip tunică” croită „de-a’ntregul”, făcîndu-se numai o tăietură unghiulară, pătrată sau rotundă la gît. Cămaşa avea mîneci lungi, se înfrumuseţa la gît și la mîneci cu desen geometric simplu sau vegetal stilizat. Partea de sus a cămaşei – „piepţii” se făceau dintr-o ţesătură mai bună şi mai subţire, iar partea de jos - „poalele” – dintr-o pînză de cînepă sau in.

O altă grupă a cămaşelor  femeieşti, răspîndită pe întreg teritoriul Moldovei este cămaşa încreţită la gît cu mînecile croite „de-a’ntregul”. Ea se numeşte „ie naţională” sau „cămaşă moldovenească” şi este cea mai decorativă piesă vestimentară a femeilor de orice vîrstă.

Croiala cămaşei constă din dreptunghiuri (pieptul, spatele, mînecile).

Decorul, „iei naţionale” cuprinde: „dinainţii” sau „pieptul” cămaşei şi mînecile. Se întîlnesc trei variante de decor pe mîneci: ie cu mîneci cu dungi verticale brodate „rîuri drepte”, ie cu mîneci cu „rîuri oblice pe diagonală” căreia i se spune „ie cu mîneca costişetă”, şi „ie cu mîneca cu stele”. La gît aceste ii brodate se încreţesc, formând gulerul rotund, ce se leagă cu un șiret colorat din fire răsucite. Frumos decorate sînt dinainţii şi mînecile, care parţial repetă aceleaşi motive. Decorul mînecii este compus din trei componente de bază: „altiţa”, care acoperă umerii, apoi „încreţul” care este o fîşie brodată de o singură culoare deschisă (galben, alb, gri, bej...) şi cu motive geometrice, apoi fîşiile brodate pe verticală, pe diagonală, sau cu motive dispersate sau în formă de „pomul vieţii”, „spicul”. Alegerea motivelor decorative se bazează pe o reuşită armonizare a altiţei, încreţului, rîurilor de pe mînecă şi rîurile de pe piept.

Catrinţa, fota, şorţul – piesele de la talie în jos. Ele se confecţionau din lînă curată sau lînă şi fire de bumbac în urzeală. Mai răspândită şi pentru toate vîrstele este catrinţa dintr-o singură bucată de ţesătură dreptunghiulară (1,6 x 0,8) cu care femeia îşi acoperă corpul de la talie în jos.

Materialele etnografice au scos la iveală circa zece grupe de catrinţe, care se deosebesc prin decor şi tehnica de realizare. Avem „catrinţa vrîstată” cu dungi verticale colorate, „catrinţă cu desene alese”, „catrinţă cu dungi ridicate”, „catrința iţată”, „catrinţă cu două părţi orizontale” diferit colorate, „catrinţă ţesută şi aleasă”, „catrinţă brodată” ş.a.

Catrinţa la talie se prindea cu o chingă lungă pînă la 3-4 m.

O altă piesă de la talie în jos este „fota” alcătuită din 2 părţi (din faţă şi la spate), ţesută cu dungi colorate orizontale. Fota se purta mai mult de fetele tinere în satele moldoveneşti din zona de Nord a Moldovei.

Un singur şorţ de lînă „ales ridicat” cu fire colorate pe fondal negru poartă femeile din sudul Moldovei.

Tot „şorţ” sau „pestelcă”, dar cusut din ţesătură de fabrică poartă femeile căsătorite din toată Moldova pentru a-şi proteja hainele, cînd lucrează în gospodărie. „Şorţul” de protecţie astăzi a devenit un cadou simbolic care este dăruit fiecărei femei, care ajută la gătitul, servitul bucatelor la nunţile de la ţară.

Îmbrăcămintea de iarnă a femeilor sunt: pieptare, bondiţe, zăbun, scurtă ş.a. Pe timp rece femeile îmbrăcau „jaletcă” fără mîneci cusută din ţesătură plină de lînă şi căptuşită cu lînă scărmănată. O altă variantă era „bondiţa” sau „pieptarul” cusut din blană de miel, înfrumuseţată deasupra cu motive geometrice aplicate sau brodate cu fire de lînă. Bondiţele din blană sunt răspândite îndeosebi la sudul Moldovei, unde se cresc oi pentru blană şi carne. Se cos cojoace, bondițe, care se înfrumusețează cu piele de altă culoare contrastă.

De mare valoare estetică şi socială pentru femei sunt „învelitoarele de cap” – brobozile, care identifică starea lor socială. Funcție de ocazie, ele se leagă diferit: „sub barbă”, „după cap”, „pălărie”, ș.a. Fetele tinere obişnuiesc să umble cu capul gol, însă după ritualul nunţii – „ legătoare miresei”, nănaşa îi pune o basma frumoasă sau o maramă, ce semnifică ca pe viitor fiind nevastă trebuie să umble îmbrobodită. „Marama” din fire de mătase naturală – borangic şi bumbac subţire, sau „ştergarul de îmbrobodit” din fire de bumbac gros – „tereplic” şi fire subţiri se ţeseau manual cu ornamente florale sau geometrice „alese”.

Încălţămintea femeilor depindea de ocupaţie, de anumite împrejurări, de anotimp, de vîrstă, de starea social-economică ş.a. Femeile sărace purtau opinci şi ciorapi de lînă. La sărbători ele purtau pantofi, sandale sau ghete.

Costumul femeiesc la anumite ocazii (la drum, tîrg) era completat cu „traistă”, care se îmbina reuşit cu culorile costumului. Pentru ducerea greutăţilor pe umăr serveau „desagii” din ţesătură de lână cu vrâste orizontale colorate. Pentru sărbători costumul femeilor era completat cu bijuterii: inele, cercei, mergele.

Costumul popular bărbătesc

Ansamblul costumului bărbătesc comparativ conţine mai puţine variante tipologice şi este decorat mai redus. Piesele costumului bărbătesc sunt: cămaşa, iţarii şi brîul, căciula sau pălăria, sumanul, cojocul şi mantaua.

Cămaşa bărbătească, conform croielii este cunoscută prin răspîndirea unor tipuri de bază: „cămaşa dreaptă tip tunică”, „cămaşa cu platcă”, „cămaşa de mire”, „cămaşa cu fustă”.

Cămaşa dreaptă de tipul „tunică” este o formă arhaică de largă răspîndire teritorială în toate zonele Moldovei. Se croia „de-a-ntregul” dintr-o bucată de pînză (lat de pînză) lungă, care venea în faţă şi la spate, pînă la genunchi, fără a avea cusătură pe umeri, mîneca largă prinsă de la umăr, cu clini la stan, gulerul drept sau guler dublu alăturat în jurul gîtului. Deseori pentru zile de sărbători gulerul, mînecile la umăr şi la mangetă, piepţii şi poalele se brodau. Cămăşile de lucru în trecut se confecţionau din pînză de cînepă, mai tîrziu din cînepă sau in albit cu bumbac.

O altă variantă răspîndită o avea „cămaşa cu platcă”, care era dublă, avînd şi căptuşeală. Acest tip avea o mai largă răspîndire la sfîrşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea în zona de centru a Moldovei, îndeosebi în portul tinerilor, prezentînd după forma croielii o alternativă a cămaşelor de tip orăşenesc. Deosebit de frumoase erau „cămaşele de mire”, care se brodau mărunt cu multă chibzuială de către fete pentru ziua nunţii. Acesta era de fapt cadoul miresei pentru mire, adăugîndu-se şi un brîu cu motive alese. Ea se broda în cruciuliţe sau neted - „alb”, „butuc” la guler, piept, mangete, tivindu-se pe margini cu găurele. Se îmbracă în pantaloni.

În partea de la talie în jos bărbații purtau pantaloni, care sunt de mai multe tipuri: „izmene”, „iţari”, „bernevici”, „nădraji” şi „meşini”. Cele mai răspîndite erau “izmenele”, care vara serveau şi ca pantaloni, erau cusuţi din pînză de bumbac cu in, sau cînepă. Mai tîrziu ei se îmbrăcau ca lengerie de corp din pânză de bumbac.

Tipic pentru moldoveni erau „iţarii”, care se coseau din țesătură de lână cu bumbac şi aveau o lungime de 2 m, dar fiind şi înguşti se încreţeau pe picior de la gleznă până la genunchi. Se purtau vara şi iarna.

Pe timp de iarnă bărbaţii purtau „bernevici” cusuţi din ţesătură groasă de lînă, lucrată manual și îndesită la piuă, de culoare naturală albă, sură. Bernevici fără creţi, sau„cioareci”, se purtau în zile de lucru. Tot pentru iarnă se coseau „nădraji” cu clinuri, din lână groasă de culoare naturală. Păstorii purtau iarna pantaloni din blană de oaie, cu miţele înăuntru numiţi „meşini”.

Portul bărbătesc este completat cu haine care se îmbracă deasupra cămaşei şi anume pentru vară – „jaletcă” fără mâneci cusută din postav, iar pentru iarnă „cheptar” sau „boandă” din blană de oaie, frumos ornamentată prin aplicaţie. Când era mai frig, bărbaţii îmbrăcau „sumanul” – o haină lungă mai jos de genunchi făcută din „suman” – postav de casă de lînă de culoare naturală – sură, neagră, cafenie. Sumanul de sărbătoare şi pentru cavaleri se ornamenta cu şiret negru răsucit din fire de lînă aspră.

Pe timpuri reci, ploioase, pentru iarnă şi la drum îndelungat bărbaţii purtau „manta cu glugă”, „burca”, cusute din postav gros de casă „pănură, şiac” bătut la chiuă ca să fie ţesătură îndesită pentru a proteja corpul de frig. Ţăranii mai înstăriţi pentru iarnă aveau „cojoc” din blănuri de oaie de culoare albă, cafenie, neagră. Lungimea cojoacelor era diferită pînă la genunchi şi mai jos. În părţile de nord ale Moldovei şi Bucovinei se întîlneşte un fel de îmbrăcăminte de iarnă cusută dintr-o ţesătură groasă realizată cu miţe lungi înafară, numită „gubă”/„sarică” şi era îmbrăcată de păstori.

Bărbaţii purtau brâie ţesute din lână aspră, de o grosime potrivită. Brâiele bărbătești au o lungime de până la 3 m şi lăţime de 12-15 cm. La capăt brâiele au franjuri lungi pînă la 20 cm.

Brâul serveşte bărbatului nu numai ca element vestimentar, cu care se încinge deasupra cămaşei şi pantalonilor, dar are funcţie de protecţie a organelor interne, a şirii spinării atunci, cînd bărbaţii lucrează şi ridică greutăţi. Brâiele bărbăteşti sunt de câteva feluri în dependenţă de ţesătură şi decor.

La sudul Moldovei bărbaţii poartă brâie roşii ţesute în 4 iţe, late de 30-40 cm. și lungi de circa 3 – 3,5 m.. Puse în două, cu ele se înfăşoară de cîteva ori corpul. La nordul Moldovei întîlnim brâie cu dungi colorate pe lungime şi brâie „alese cu fusul” cu desene geometrice îmbinate din două culori: roşu cu negru, vişiniu cu verde ş.a.. Brâele bărbăteşti şi cele femeieşti sunt unica piesă textilă populară, la care desenul se formează din firele urzelii. Brâie din piele numite „chimire” cu multe detalii de metal, buzunare se confecţionau de meşteri speciali – „curelari”. Mai des le purtau păstorii şi ţăranii înstăriţi. Brâul ales şi cămaşa brodată erau acele atribute, care trebuia să le facă mireasa cadou de nuntă mirelui.

Pe cap bărbaţii purtau vara – pălării de fetru sau pălării împletite din paie, iar iarna – cuşme de formă ţuguiată, cusute din pielicică de miel “caracul” de culoare neagră sau brumărie (sură). Cavalerii împodobeau pălăria cu panglici de culoare închisă şi pene de păun.

Încălţămintea bărbaţilor – „opincile” se făceau manual din piele de porc sau de vită prelucrată în condiţii de casă. Opincile prezintă o bucată de piele mai mare decît talpa, care avea pe margine găuri prin care trecea o cureluşă de piele ce aduna această piele în jurul piciorului, dîndu-i formă de încălţăminte. Încreţiturile de la opinci formau un vîrf ascuţit (în nordul Moldovei), sau fără – în centrul Moldovei. Opincile se încălţau peste ciorapi de lînă sau obiele albe. Ele erau deobicei încălţămintea săracilor. Pentru zile de sărbătoare bărbaţii îşi făceau la comandă la cizmari cizme sau papuci din piele neagră. Din bijuterii, bărbaţii căsătoriţi purtau „verighete” de căsătorie și cruciulițe.

Batistele. O altă piesă auxiliară în costumul femeiesc şi bărbătesc al moldovenilor, îndeosebi a tinerilor a fost „batista de brîu”, care era un element decorativ şi totodată un detaliu, prin care, se putea comunica o anumită informaţie. Batista de brîu a cavalerilor numită şi „năfrămiţă” mai servea la jocul „Peliniţa”, când era aşternută pentru fata aleasă din Joc. Unii băieţi mai înstăriţi purtau la gît sub cămaşă o batistă subţire – „testemel”.

Batista fetelor frumos brodată şi croşetată, luată de la brîul fetei, semnaliza mesajul de simpatie faţă de ea. Batista dăruită de domnişoară unui băiat care pleca la armată sau învăţătură, era socotită drept talisman și purtată ca simbol al îndeplinirii promisiunilor rostite la despărţire.