Colindele sunt niște cântece
tradiționale românești, felicitări (urări) de tip epico-liric, având
în general între 20 și
60 de versuri.
Colindele sunt legate
de obiceiul colindatului, datină perpetuată din perioada precreștină si se
cântă în preajma Crăciunului și Anului Nou.
Inițial, colindele
aveau o funcțiune rituală, anume aceea de urare pentru
fertilitate, rodire și
belșug. Acest
obicei era legat fie de începutul anului agrar (adică de venirea primăverii),
fie de sfârșitul
său (toamna, la culegerea recoltei). Pe de altă parte, un scop des întâlnit al
colindelor era acela de alungare a spiritelor rele și de reîntâlnire cu cei
plecați pe tărâmul
celălalt. Peste timp, din semnificația inițială a colindelor s-a păstrat doar
atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri și urări1.
Cuvantul „colind” sau
„colinda”provine din latinescul „Calendae” nume ce se dadea vechilor sarbatori
pagane de Anul Nou, cand era obiceiul sa se faca urari de belsug si fericire
pentru noul an ce incepea. Obiceiul colindelor este preluat de la romani care
sarbatoreau in aceasta perioada „Nasterea Soarelui”caci in aceasta perioada a
iernii soarele atinge punctul sau cel mai jos in emisfera sudica. Calendele
erau sarbatori romane inchinate soarelui , ele desemneaza un obiect rotund, o
trimitere directa la discul solar,de aici si obiceiul de a imparti colaci si
nuci colindatorilor, toate simboluri ale cercului, ale perfectiunii2.
În colinde au fost strânse vorbele bune şi
nădejdea celui cu suflet credincios.
Ciclul colindelor începea în Ajunul Crăciunului şi se încheia la Bobotează, obicei rămas până astăzi. În Ajunul de Crăciun
se umbla cu “Moş-Ajunul” şi cu “Piţăratul” (obicei întâlnit în special în zona
Munţilor Apuseni). Copii adunaţi în grupuri de câte trei sau mai mulţi (uneori
chiar cete) umblau din casă în casă aducând vestea Naşterii Domnului. Tot în
Ajunul de Crăciun dimineaţa (în unele zone din ţară) copii sau preotul umblau
cu icoana.
Colindele din
seara de Ajun se împart în două categorii: religioase (evenimente din viaţa
Mântuitorului: naşterea, minunile, povestiri biblice etc) şi lumeşti : de
gazdă, flăcău, fată, păstor, plugar etc3.
Colindele de iarnă cele mai cunoscute sunt:
„Steaua sus răsare... - Evocând
momentul când, la nașterea lui
Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul
nașterii, copiii -
câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul” si
purtând cu ei o stea.
„Bună dimineața la
Moș Ajun!” - Ajunul Crăciunului începe cu acest colind si casele
frumos împodobite își primesc
colindătorii. Aceștia sunt
răsplătiți de gazde
cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani.
Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori
de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin
colindătorii” de Tiberiu Brediceanu,
„O, ce veste minunată” de D.G.
Kiriac, „Domnuleț și Domn în cer” de Gheorghe Cucu4.
Bibliografie
1. Wikipedia-
Colindele
3. Colindul românesc– ancestralitate,
cultură, tradiţie – Conf.Univ.Dr.
Domin Adam –articol în rev.Altarul Reîntregirii, nr.2, Alba Iulia, 2005
4. Wikipedia-
Craciunul
