referat-etnogeneza romanilor

Etnogeneza inseamna formarea unui popor, iar in cazul românilor formarea a avut loc in urma romanizarii geto-dacilor intre secolele I-III dupa Hristos si in urma migratiei slavilor. Etnogeneza românilor reprezinta un eveniment istoric, fundamental in istoria noastra nationala, un subiect dezbatut mai ales politic. Ea a atras nu numai atentia istoricilor romani ci si straini insa, concluziile istoricilor straini mai ales au fost dictate de anumite interese geopolitice.

Cele mai importante teorii ale etnogenezei romanilor sunt legate de  romanizare. Romanizarea este un proces istoric, complex, indelungat prin care civilizatia romana patrunde in toate domenile vietii si duce la inlocuirea limbii autohtone cu cea latina. Contactele preliminare intre autohtoni si romani au fost urmate de etapa romanizarii oficiale, cand Dacia este proclamata provincie romana cu capital la Ulpia Traiana Augusta Sarmisegetuza Dacica.

In operele autorilor medievali, incepand cu cei bizantini (Kekaumenos, sec. XI; Kinnamos, sec. XII) se constata ca românii, numiti de ei vlahi, sunt colonisti romani adusi de Traian din Italia. Cronicarii medievali maghiari constatau, ca vlahii erau "pastorii romanilor", ca ei locuiau in Panonia pana la venirea hunirlor.

Umanistii italieni din secolul al XV-lea erau de parere ca românii "sunt de neam italic". Cronicarii si savantii români din secolele XVII-XVIII (Gh. Ureche, M. Costin, Const. Cantacuzino, D. Cantemir, reprezentantii Scolii Ardelene - Petru Maior,) au demonstrat originea comuna a românilor din Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova din "vechii romani", care au locuit in Dacia.

Romanizarea  a fost conditionata de existenta unui spatiu destul de intins care sa fie inclus in Imperiul Roman pentru cel putin 3 generatii, existenta unei populatii destul de numeroase asupra careia sa se poata exercita romanizarea si existenta unui nivel de civilizatie destul de avansat la populatia cucerita care sa permita receptarea culturii romane.

Factorii esentiali ai romanizarii sunt administratia si armata. Alti factori sunt: veteranii, colonistii, urbanizarea, economia, drepul, cultura, religia. Administratia a reorganizat zona romana de mai multe ori. In ceea ce priveste armata, in timpul ocupatiei romane pe teritoriul Daciei stationau trupele: A 13 a cu sediul la Potaissa, a 4 a Flavia Felix cu sediul la Apulum si a 5 a Macedonica cu sediul la Troesmis.

Dimitrie Cantemir a mentionat si aportul dacilor la formarea poporului roman. Reprezentantii Scolii Ardelene considerau, insa fara temei, ca dacii au fost exterminati in timpul razboaielor cu romanii. Tot nefondate sunt si teoriile cum ca românii s-au format numai pe suportul dacic, fara o contributie substantiala a romanilor. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, unii istorici germani (Fr.Sulzer, I.Eder) scriau ca românii nu s-au format pe teritoriul Daciei ci la sud de Dunare si au revenit la nordul ei in secolul al XII-lea (Teoria Imigrationista) . Aceasta idee este reluata in 1871 de istoricul si filologul german Robert Rosler in lucrarea "Studii asupra românilor". Teoria imigrationista mai sustinea ca maghiarii au gasit la venirea lor in Transilvania o ,,Terra deserta”, adica o tara parasita, ceea ce nu este adevarat, pentru ca in secolul XIII, cronicarul maghiar Anonimus pomeneste ca la venirea ungurilor in Transilvania, i-au gasit aici pe ’’slavi, bulgari si vlahi adica Pastorii Romanilor”.

R.Rosler a incercat sa argumenteze ideea originii balcanice a românilor, care numai in secolul al XII-lea au emigrat la nord de Dunare, adica atunci, cand pe pamanturile Transilvaniei locuiau deja ungurii, sasii si secuii. Prin aceasta se nega dreptul istoric al romanilor asupra pamanturilor unde ei locuiau.

Poporul roman s-a format pe teritoriul de la nord de Dunare, rezultand din sinteza daco-romana si asimilarea slavilor. Este un popor romanic, fapt dovedit de structura gramaticala si lexicala a limbii romane.

referat Statul medieval (sec. X-XV)

Statul medieval cunoaste in evolutia sa mai multe etape: monarhia feudala sau senioriala; monarhia starilor; monarhia centralizata.

Monarhia senioriala

Folosirea sistemului relatiilor de vasalitate, considerat la inceput un mijloc de buna guvernare, a condus la destramarea imperiului si formarea unor numeroase centre de putere la nivel local. Regii stapineau doar nominal teritoriul statului, puterea reala fiind exercitata de diferitii feudali locali (principi, duci, comiti, marchizi, baroni, castelani, etc.). Regasim aceste fenomene de faramitare feudala, intovarasite adesea de anarhia ce caracterizeaza slabirea puterii centrale a monarhului, in Franta secolelor IX-XI, in Germania in secolele XIII-XV, etc.

Faramitarea feudala a facut ca titlul monarhic in Occident sa fie mai mult nominal, autoritatea regelui asupra teritoriului regatului sa fie proportionala cu resursele pe care i le punea la dispozitie domeniul funciar stapinit in nume propriu. Bazindu-se pe sistemul relatiilor de vasalitate si pe atributiile de mare senior pe care regele le are pe domeniul sau personal, aceasta etapa din evolutia statului medieval poate fi numita a monarhiei senioriale.

· Monarhia este o institutie care garanteaza mentinerea unitatii tarii in fata pericolelor externe dar si interne. Regele este superior celorlalti mari seniori din cuprinsul regatului prin ungere, ceremonie cu caracter religios care subliniaza faptul ca detine autoritatea de la divinitate.

· Curtea regala cuprinde persoane care initial asigura serviciul personal al regelui, dar care treptat primesc atributii mai bine definite. Crearea unor servicii specializate, care sa asigure gestionarea finantelor, impartirea dreptatii, buna administrare prin intermediul cancelariei, este semnul maturizarii statale.

· Armata cuprinde trupele membrilor curtii regale, la care se adauga oastea vasalilor regali, pe care acestia trebuie sa o puna la dispozitia suveranului in virtutea obligatiei lor de a-i da ajutor in caz de nevoie. O astfel de oaste era indisciplinata, marii feudali refuzind adesea sa se supuna unei conduceri unice. Era si instabila, deoarece, la expirarea termenului pentru care erau obligati prin juramant sa-si urmeze la lupta seniorul, vasalii se puteau retrage din campanie fara sa fie invinuiti de tradare.

Monarhia starilor

Nesiguranta provocata de razboaiele dintre feudali a determinat grupurile sociale care nu se puteau apara singure, precum clericii si orasenii, sa sprijine restabilirea autoritatii monarhice si eliminarea faramitarii, punandu-i la dispozitie bani, ostasi, specialisti stiutori de carte. A contribuit la cresterea puterii regale si dezvoltarea economica, inflorirea comertului si a oraselor, care au creat conditiile exercitarii autoritatii pe o scara mai larga decat inainte. Schimbarile in tehnica si organizarea militara, care au facut sa scada rolul cavaleriei nobiliare in favoarea pedestrasilor inarmati cu arcuri, arbalete si apoi cu arme de foc, au contribuit la reducerea rolului militar al nobilimii. In acelasi timp insa, regalitea, care dispunea de resurse mai importante, isi forma armate mai moderne, alcatuite din profesionisti

Monarhia, desi consolidata, nu putea rezolva singura toate problemele guvernarii, astfel incat a fost necesara colaborarea cu reprezentantii starilor sociale privilegiate (clerul, nobilimea, orasenii bogati). Acestia au constituit adunari reprezentative, cunoscute sub diferite denumiri. In secolele XIII-XV, datorita colaborarii dintre autoritatea monarhica si aceste adunari ale reprezentantilor starilor privilegiate, statul medieval din anumite zone ale Europei este considerat monarhie a starilor.

Statele centralizate

Centralizarea statala, procesul prin care sunt eliminate centrele locale de putere in favoarea unei unice puteri a monarhului, s-a desfasurat intre sec. XI-XIII in conditii diferite in diferitele regiuni ale Europei care au reusit sa depaseasca starea de faramitare.

Centralizarea, care presupunea pe de o parte unificarea intregului teritoriu al tarii in jurul domeniului stapinit direct de rege, iar pe de alta parte, stabilirea acelorasi institutii in tot regatul, a beneficiat si de argumentele teoretice aduse de legisti. Acestia erau oameni cu pregatire in domeniul dreptului, care, in momentul in care in Occident reincep sa se foloseasca legile scrise, de origine romana, in defavoarea legiuirilor nescrise, cutumiare, argumenteaza superioritatea regelui asupra principilor teritoriali si faptul ca deasupra lui nu exista o alta autoritate. 'Regele e imparat in regatul sau', spun legistii francezi in secolul al XIV-lea, opunandu-se astfel in acelasi timp si puterii principilor locali dar si pretentiilor imparatului german la o autoritate superioara celei regale.

Cresterea puterii monarhice in directia centralizarii nu a fost posibila in Germania si Italia, unde conditiile interne au condus la mentinerea faramitarii politice, predominand principatele si orasele-state.