;-)

În Epoca de Piatră, elevii sunt în peşteră la un examen.
La un moment dat, se aude o bufnitură, apoi un urlet.
- Neanderthal, de ce ţipi?
- Mi-a căzut fiţuica pe picioare.

Proiect de....LEGE

Cu ceva timp in urma am avut de facut un proiect cu o tema ceva mai neobisnuita - un proiect de lege.

Cam asta e rezultatul:

LEGE

Privind declararea zilei de nastere ca zi nelucratoare pentru fiecare cetatean roman

Art.1. (1)Prezenta Lege reglementeaza introducerea unei noi zile nelucratoare pe intreg teritoriul Romaniei, pentru fiecare cetatean roman.

(2) Ziua de nastere si cetatenia romana se dovedesc pe baza actului de identitate sau a certificatului de nastere pentru cetatenii care nu au implinit varsta de 14 ani.

Art.2. Cu ocazia zilei sale de nastere fiecare cetatean roman va avea dreptul sa desfasoare doar activitatile pe care doreste sa le faca.

Art. 3. (1)Obligarea cetateanului de a desfasura activitati impotriva vointei sale cu ocazia zilei sale de nastere, de catre orice persoana fizica, juridica sau autoritate publica,  constituie contraventie si se sanctioneaza cu 25000 lei.

(2) 50% din suma va fi virata in contul cetateanului, restul de 50% facandu-se venit in contul Autoritatii Nationale de Indrumare si Control a Activitatii de Odihna.

(3) In cazul in care in conturile contravenientului nu va fi gasita suma de 25.000 lei, acesta va avea obligatia de a vira lunar, timp de 25 ani, suma de 100 lei.

Art.4 (1)Autoritatea Nationala de Indrumare si Control a Activitatii de Odihna primeste sesizari in ceea ce priveste nerespectarea Art. 2.

(2)Sesizarile vor fi verificate in termen de 10 minute si sanctionate in 15 minute.

Art.5 Prezenta Lege intra in vigoare la data publicarii ei in Monitorul Oficial.

Argumente

1.       Cresterea nivelului de satisfactie personala la nivel national.

2.       Imbunatatirea starii de sanatate a populatiei prin cresterea timpului de odihna anual.

3.       Cresterea atractivitatii Romaniei, ca stat preocupat de binele cetateanului.

4.       Dezvoltarea turismului si serviciilor ca urmare a sarbatoririlor ce vor putea fi organizate cu acest prilej.

5.       Dezvoltarea comertului prin alocarea de timp suplimentar pentru cumparaturi.

6.       Imbunatatirea cunoasterii comunitatii prin posibilitatea alocarii de timp suplimentar socializarii cu vecinii/cunoscutii/Facebook.

7.       Cresterea duratei de timp alocate mediului familial.

8.       Crearea de noi locuri de munca prin infiintarea ANICAO si a structurilor sale teritoriale.

9.       Fluidizarea traficului urban, reducerea noxelor si a consumului de resurse poluante.

10.   Posibilitatea cresterii veniturilor personale ale cetateanului cu un randament sporit fata de cazul in care si-ar desfasura activitatea obisnuita.

Voua va doresc si mai multa inspiratie! ;-)

Referat - Trasaturi generale ale renasterii in muzica si arta



BOTTICELLI, Sandro
The Birth of Venus, 1485
Galleria degli Uffizi, Florence

 

 Renaşterea reprezinta perioada schimbărilor culturale ce au avut loc în secolele al XV – lea şi al XVI – lea în Italia şi care au influenţat, în final, cea mai mare parte a Europei. Ea a dus la o schimbare a valorilor umane – un avânt de energie şi de încredere în potenţialul uman – care a avut numeroase consecinţe. Printre cele mai spectaculoase consecinţe se pot enumera înflorirea artelor şi noua viziune asupra rolului artelor şi a artiştilor în viaţa societăţii. Preocuparea pentru om, orientarea spre viata reala si pretuirea creatiilor literare si artistice ale antichitatii greco-romane, ca model pentru noua cultura, sunt principalele trasaturi caracteristice ale umanismului Renasterii.

Noua orientare a artei

Arhitectura - se orienteaza mai ales spre constructii cu caracter laic (palate, primarii etc.), opus arhitecturii gotice, preferand constructiile echilibrate, la care pot fi sesizate in mod clar atat structura cat si echilibrul lor. Zidurile au forma simpla, iar liniile verticale si orizontale ale fatadelor subliniaza scheletul constructiei, care capata in ansamblu o forma geometrica bine conturata.

Italia era o tara cu multe orase frumoase, fiecare dintre ele având o anumita traditie artistica. Nu exista nici o îndoiala ca Florenta a fost pe primul loc, în secolul al XV-lea, în care a aparut curentul artistic numit Renastere. Construirea catedralei orasului i-a oferit lui Lorenzo Ghiberti (1378-1455), primul mare sculptor renascentist, multe ocazii de a-si demonstra talentul.

Sculptura se desprinde de arhitectura si devine o arta independenta, care glorifica in creatiile sale omul liber si cutezator. Un numar mare de artisti renumiti au învatat arta sculpturii în atelierul lui Lorenzo Ghiberti, printre care si Donatello (1386-1466). Opera lui, plina de viata, cu multe trasaturi clasice, include si celebra sculptura din bronz David, creata în anul 1430. David apare ca un razboinic gol, cu un picior pe capul lui Goliat. Statuia a fost prima lucrare de dimensiuni mari, reprezentând un nud în arta europeana de dupa antichitate. A fost probabil, primul nud în picioare realizat dupa caderea Imperiului Roman. 

In pictura - compozitiile devin clare si respecta proportionalitatea intre goluri si plinuri. Perfectionarea tehnicii in ulei deschide artistilor posibilitati nelimitate de a reda idealurile umane ale epocii. In locul figurilor solemne, imbracate in draperii grele, care ascund corpul, in locul compozitiilor supraincarcate, specifice picturii medievale, se afirma acum preocuparea pentru redarea unui om armonios, real si incadrat in timp si spatiu. Aceste preocupari duc la descoperirea perspectivei liniare, a desenului anatomic si a portretului. Cea mai mare parte a secolului, Florenta a fost condusa de familia de Medici, o familie de bancheri si de negustori care traiau într-un stil regal. Ei au cheltuit averi pentru a-si glorifica orasul si numele familiei. Alaturi de alti, ei au comandat pictorilor lucrari cu nenumarate detali decorative, în culori stralucitoare. Cel mai mare pictor, reprezentant al acestui stil, a fost Sandro Botticelli (1445 -1510). Cele mai cunoscute lucrari ale lui Sandro Botticelli, Primavera si Nasterea Zeitei Venus sunt lucrari reprezentative pentru un alt ideal al Renasterii - pasiunea pentru mitologia clasica si ideile filosofice mistice. Capodopere, cum ar fi Capela Sixtina si splendida biserica Sfântul Petru, cea mai mare biserica din lumea crestina occidentala sunt exemple ale stilului renascentist.

Genii supreme -Tot în perioada Renasterii a aparut si convingerea ca artistul este o persoana deosebita, mai degraba, decât un simplu meserias, care-si îndeplineste un contract. Mari artisti, erau considerati Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarotti sau Rafael. Leonardo da Vinci (1452 - 1520) era mai în vârsta decât ceilalti doi. Un individ ciudat, multi - talentat, el a lasat posteritatii doar câteva picturi. Cu toate acestea, Madona printre stânci si Mona Lisa sunt reprezentari superbe ale idealului clasic - asemanator cu viata, dar totusi misterios. Ca si Leonardo, Michelangelo Buonarotti (1475 - 1564) era florentin. El era un sculptor si pictor de geniu si a petrecut patru ani din viata pictând tavanul Capelei Sixtine, o capodopera reprezentând scene biblice, începând cu Creatia. Rafael (1483 - 1520) a fost cel mai pur dintre clasici, creând adevarate capodopere ale serenitatii si armoniei chiar si atunci când reprezenta actiuni pline de vigoare. Picturile sale care o ilustreaza pe Madona, umana si gratioasa, dar totusi pura si idealizata, au pus temelia unui nou stil în pictura, stil care a durat secole întregi.

Renasterea in muzica - Ca si in arta, renasterea in muzica reprezinta o reinviere a vechilor valori. Muzica si compozitia au prins o noua vitalitate incantatoare . Conform umanistilor ( savanti renascentisti care studiaza culturile vechi ale Greciei si Romei ) a fi capabil sa canti bine vocal si la un instrument era un lucru esential iar nobilii angajau muzicieni ca sa-si invete copiii sa cante si sa intretina vecinii de rang. Secolul al XVI-lea a cunoscut in mod particular dezvoltarea multor instrumente noi si cele mai populare au fost acelea care au putut fi folosite de muzicieni amatori fara o mare indemanare. Instrumentele cu corzi au fost preferate, in special cele din familia violei. Viola a fost premergatoarea viorii si a fost cunoscuta din cauza ornamentelor ( dungi de lemn care traversau suportul viorii ) care ajutau indrumarea degetelor in gasirea notelor. Cand canta , viola producea un ton incet si rezonant, satisfacator pentru adunarile familiale. Lauta, un alt instrument favorit, avea de asemenea ornamente si era populara pentru acompaniamentul de voci – in aceeasi masura in care o face chitara astazi. Alte instrumente preferate erau fluierul, flautul si cornul. In acest timp harpsicordul, clavecinul si orga au aparut deasemenea ca instrumente muzicale eficiente si se scriau partituri muzicale elaborate special pentru aceste instrumente. Dar muzicienii compuneau si un gen nou si simplu de muzica pe care muzicienii amatori il puteau executa fara a avea prea multa iscusinta. Tehnologia tiparirii partiturii a luat de asemenea o intorsatura ascendenta. Butucii de lemn incomozi care au fost utilizati pentru imprimarea muzicii au fost inlocuiti cu un tip de metal mobil inventat de Ottavio Perucci, un tipograf italian. Noua metoda de imprimare a dus la o crestere in publicarea muzicii, facand muzica mult mai accesibila publicului in general si implicit la o crestere a audientei.

Accesul la muzica -Instrumente noi, imbunatatirea metodelor de imprimare si un mai mare acces la muzica au contribuit la dezvoltarea unui alt gen de muzica, numita muzica de camera. Cum insusi numele sugereaza, muzica de camera a fost creata pentru a fi prezentata in fata unui auditoriu mic. Muzica era prezentata de cativa muzicieni cu tonalitati deosebite ale vocii, arta cantatului vocal incepand sa ia amploare fata de cea a cantatului la instrument. De asemenea invatatorii umanisti credeau ca cel mai bun mod de a misca auditoriul era sa puna laolalta arta muzicii si poeziei. Astfel s-au dezvoltat doua noi genuri muzicale care satisfaceau aceasta cerinta: sansoneta frantuzeasca si madrigalul italian.

...despre Tudor Musatescu

Tudor Musatescu Tudor Mușatescu (n. 22 februarie 1903, Câmpulung-Muscel - d. 4 noiembrie 1970) a fost un poet, prozator, dramaturg și umorist român. A absolvit facultatea de litere și filozofie și facultatea de drept. Provenind din familia unui avocat, "contaminat" de înclinațiile artistice ale mamei sale, Tudor Mușatescu este cuprins de patima scrisului încă din anii de școală. Scrie epigrame, compune de unul singur o revistă scrisă de mână, "Ghiocelul", cu versuri, schițe și chiar cu o piesă de teatru, intitulată "Ardealul". A scris schițe, romane, piese de teatru dar succesul i-a fost adus de teatru. La maturitate, atât ca vârstă, cât și ca formație artistică, Tudor Mușatescu se dedică trup și suflet teatrului, în calitate de dramaturg, traducător, director de scenă, de conducător și proprietar de teatru. Criticii l-au considerat un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialene de moravuri, prin tipologie, situații și dialoguri spirituale. Debutul scenic l-a avut la Paris, în 1923, în piesa Focurile de pe comori. Piesele de teatru ale lui Mușatescu, cu deosebire comediile "Titanic-Vals", "...escu" și melodrama "Visul unei nopți de iarnă", au avut succes și în străinătate. Titanic-Vals și „...escu” au fost ecranizate. Multe dintre ele au fost traduse în limbile franceză, engleză, germană, italiană, greacă, poloneză, cehă etc.

Incasii- referat

Incasii au fost  un popor puternic, enigmatic, cu o cultura care continua sa uimeasca si astazi oamenii de stiinta. Istoria incasa a inceput in jurul anului 1100, cand cateva triburi au coborat din munti si s-au stabilit in Cuzco. Motivele erau multe si toate legate de asigurarea traiului zilnic - terenul era bun de cultivat, iar muntii le ofereau protectie in fata unor potentiali dusmani.

In perioada 1438-1532, ei au fondat cel mai mare imperiu al perioadei pre-hispanice. Potrivit legendelor, patru frati au format  familia  Inca. Mitologia incasa atribuie fondarea orasului Cuzco lui Manco Capac, pe care il considera erou si totodata zeu. El a fost primul Inca, nume dat ulterior tuturor regilor. Manco Capac a stabilit primele reguli pentru organizarea societatii, care a fost la inceput un stat mic, fara putere. Regii Inca au reusit, prin cuceriri si asimilari, sa incorporeze o mare parte din vestul Americii de Sud, avand centrul in jurul Anzilor si au inclus mare parte din teritoriul ocupat azi de Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina si Chile.

Faceau operatii pe creier Imperiul incas avea o structura solida, o oganizare administrativa si o viata sociala atat de avansate, incat cercetatorii au fost uimiti cand le-au descoperit. Tahuantinsuyu era un sistem federal ce consta dintr-o putere centrala, cu Inca la conducerea si patru conduceri provinciale cu lideri puternici: Chinchasuyu (NW), Antisuyu (NE), Contisuyu (SW) si Collasuyu (SE). Fiecare provincie avea un guvernator care supraveghea oficialii locali, care, la randul lor, erau responsabili de orase, mine si campurile agricole. Sistemul militar si cel religios erau separte, ducand astfel la o relativa echilibrare a puterii. Oficialii locali erau responsabili de atenuarea disputelor si de urmarirea efectuarii serviciului public obligatoriu de catre fiecare familie. In arta Inca, arhitectura a fost, de departe, cea mai importanta, iar ceramica si textilele reflectau motive ce-si gasisera apogeul in arhitectura. Cel mai bun exemplu este Machu Picchu, templul din piatra construit printr-un proces ce nu implica folosirea mortarului. Incasii au facut o serie de descoperiri si in medicina. Efectuau trepanatiireusite, ce constau in executarea unor gauri in craniu pentru eliberarea presiunii cheagurilor de sange asupra creierului. De asemenea, foloseau frunzele de coca pentru a atenua senzatia de foame si durerea.

Credeau in reincarnare Dieta incasilor consta in peste, verdeturi si nuci, suplimentate uneori de carne (porc de Guineea). Vanau diverse animale pentru carne, blanuri si pene. Porumbul era folosit pentru obtinerea unei bauturi alcoolice fermentate, numita chicha. Sistemul de drumuri incas a fost cel care a asigurat succesul agriculturii, permitand distributia alimentelor pe distante mari. Incasii credeau in reincarnare. Cei care se supuneau codului moral incas - ama suwa, ama llulla, ama quella (nu fura, nu minti, nu fi lenes) - urmau sa traiasca in caldura Soarelui, ceilalti isi petreceau eternitatea pe pamantul rece. Inca practicau si deformarea craniana prin infasurarea stransa a capului nou-nascutilor - acest proces nu cauza leziuni cerebrale, ci doar modela capul.

Mostenirea Incasilor Cele mai importante limbi ale imperiului, Quechua si Aymara, au fost folosite de Biserica Catolica, dupa cucerirea spaniola, pentru convertirea zonei Anzilor. In unele cazuri, aceste limbi au fost folosite si pentru evanghelizarea altor zone lingvistice. Astazi, Quechua si Aymara sunt cele mai raspandite limbi amerindiene. Dar de unde aveau incasii cunostinte stiintifice atat de avansate, cum si mai ales de ce au disparut acestea, nimeni nu stie. In prezent, steagul curcubeu este asociat cu Tawantinsuyu si prezentat in Peru ca un simbol al trecutului incas.

Prezentare .PPT despre ARHIMEDE

Daca sunteti in cautare unor informatii despre ARHIMEDE, le gasiti in urmatoarea prezentare: ARHIMEDE

Vestimentatia in Franta Evului mediu

Felul in care se imbracau oamenii acestei epoci ne este aratat de picturile, tapiseriile, sculpturile ce se regasesc in marile muzee ale lumii.

Scenele de batalie, interioarele locuintelor, portretele comandate marilor pictori ai vremii de catre oamenii bogati sunt tot atatea izvoare ce ne arata stilurile vestimentatiei in Franta acestei perioade. Din ele putem vedea ca nobilii preferau haine cu un colorit variat – roşu aprins, alb, verde, albastru, în care predomina roşul. Negrul apărea foarte rar în costumul laicilor, iar culorile aveau semnificaţii simbolice. Rareori se purta o haină de o singură culoare. Culorile erau dispuse în fâşii verticale; dar se foloseau şi combinaţii complicate – cu pătrate, cu romburi, cu fâşii alternative de diverse culori dispuse paralel sau perpendicular sau, cu haina de o culoare iar mânecile sau garniturile ori accesoriile
de o altă culoare. Daca la inceput se foloseau ca materiale – stofele de lână, ţesăturile de bumbac, in sau cânepă treptat au aparut ţesăturile de mătase, tafta subţire şi apretată, brocart sau catifea de mătase. Foarte frecvent îmbrăcămintea elegantă, atât a femeilor cât şi a bărbaţilor, era confecţionată cu elemente de broderie.

Rochiile erau totdeauna foarte lungi, până la pământ şi adeseori cu o lungă trenă, iar acest lucru facea ca ciorapilor şi încălţămintei – invizibile sub rochie – să nu li se dea o importanţă  deosebită. Ciorapii – din piele, postav cu broderii, pânză, mătase sau, mai târziu, dantelă – erau lungi până sub genunchi, prinşi de jartiere, de stofă. Şi încălţămintea era brodată, când era confecţionată din stofă. Obişnuit era pantoful înalt, care proteja călcâiul şi glezna. Direct pe corp se purta cămaşa; cea a doamnelor elegante era de asemenea brodată şi ornată cu perle. Cămaşa purtată ziua servea  uneori  şi drept cămaşă de noapte. Peste rochii se purtau mantii, cu sau fară capişon, lungi până la pământ, de diferite materiale, forme, ornamente şi culori – după ţări sau regiuni, oraşe, poziţia socială şi starea economică a persoanelor. Rochiile erau strânse pe talie cu cordoane – de catifea, cu broderii şi catarame de argint, eventual încrustate cu pietre preţioase.

In Franţa luxul vestimentar atinge apogeul în sec.XV, sub influenţa fastuoasei curţi ducale a Burgundiei. Din brocart având în ţesătură fire de aur (sau de argint), erau confecţionate veşmintele cele mai somptuoase (dar şi cele mai incomodc, din cauza greutăţii ţesăturii – în care se obişnuia să se monteze perle şi pietre preţioase). Somptuozitatea vestimentaţiei princiare, aristocratice şi a marii burghezii era completată de profuziunea de bijuterii. Perlele, pietrele preţioase, cameile, medalioanele, podoabele de aur şi argint puteau să apară, la bărbaţi, sau la femei, aplicate pe toate piesele de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii – de la beretă şi podoabele coafurii până la preţioasele ornamente ale ciorapilor şi pantofilor.

La toate acestea se adăugau bijuteriile independente direct de costum. Gateala capului era de o varietate infinita, extravaganta, se purtau palarii inalte chiar si de 1 m.

Cu unele modificări, tradiţia îmbrăcămintei medievale se perpetuează; dar după  terminarea războiului de o sută de ani (1453) formele extravagante cedează locul unor linii mai simple. Femeile poartă basmale bogat brodate, bonete în chip de turban, capişoane din stofă neagră sau roşie, care iau forma capului, prelungindu-se uşor pe umeri. Rochiile încep acum să se poarte din ce în ce mai decoltate, în faţă şi în spate; şi cu mâneci largi, răsfrânte, lăsând să se vadă mânecile ornamentate ale cămăşii. O noutate care s-a bucurat de un mare succes a constituit-o îmbrăcămintea confecţionată din două piese – bluza strânsă pe piept şi fusta largă, cu pliuri. Se puteau îmbrăca şi două fuste una peste alta; a doua, cu trena lungă, se ridica în timpul mersului de către persoana care o purta – din cochetărie: pentru a lăsa să se vadă fusta de mătase şi brodată de dedesubt. Bluza, încheiată cu nasturi, avea un decolteu generos – care putea fi şi acoperit de pieptarul plisat al cămăşii. Mânecile erau mai mult sau mai puţin bufante. Se purta o mâneca mobilă, separată, independentă de rochie sau de bluză şi dintr-un material diferit, cât mai de preţ – din catifea de mătase sau din bocart ţesut cu fire de aur sau de argint; culoarea mânecii demontabile trebuia să se armonizeze cu culoarea rochiei. De obicei aceste mâneci (amândouă sau numai una) erau încărcate cu podoabe diferite, uneori de o valoare imensă.

Şi vestimentaţia bărbătească suferă în această perioadă schimbări substanţiale; unele, asemănătoare întrucâtva celor ale costumului feminin. Tradiţionala tunică largă de stofă, bogată, îmblănită iama, cu mâneci largi, cu capişon pentru caz de ploaie devine scurtă, sub genunchi, strânsă pe talie cu un cordon de piele. La mare modă era culoarea neagră, deschisă de albul lenjeriei şi al dantelelor. Pantalonii – fie largi, bufanţi, fie strânşi pe coapsă, – lungi până sub genunchi, se continuau cu ciorapi de aceeaşi culoare neagră la curţile Franţei . Incălţămintea varia după ocazii: în formă de papuc (fără toc, dar acoperind călcâiul), de pantof cu toc înalt, de gheată, sau de cizmă cu carâmb scurt, confecţionată din catifea neagră sau din piele ori stofa. Pantofii, de diferite culori, de catifea brodată, erau legaţi cu şireturi şi cât mai ornamentaţi. Se purta bereta ornamentata cu agrafe, medalioane, broşe; bijuterii care aveau şi rolul de a fixa pana sau panaşul din pene de struţ.

Articolul vestimentar cel mai excentric este enormul guler plisat (în franc, fraise). Pliurile, devenite din ce în ce mai numeroase şi mai adânci, au atins – la curtea lui Henric III al Franţei -dimensiuni enorme: necesitând pentru a fi confecţionate 18 m de pânză şi înalte până aproape de creştetul capului. Atingând o lăţime chiar de 40 cm., formau în jurul gâtului o roată – continuă pentru bărbaţi, iar pentru femei, dechisă în faţă, – cu diametrul de aproape un metru.